A VI-a etapă, de duminică, 21 octombrie, a Ligii Naționale de Handbal se va desfășura pentru suceveni în deplasare, la Medgidia. Universitatea va aborda partida cu intenția unică de a obține cele două puncte victorioase și pentru faptul că are de plătit o datorie, rămasă din campionatul trecut, când, cu aproape întreg lotul suferind de toxiinfecție alimentară, a luat bătaie de la sudiști.
„Nu există altă variantă de-cât victoria, la Medgidia. De aceea li se va solicita băieților un efort fizic în plus față de cel cu care au tratat meciul cu Pandurii. Și nu e ceva deosebit cât timp, prin ceea ce au realizat până acum, sucevenii au lăsat o urmă puternică în campionat”, a declarat Mihai Chira, purtătorul de cuvânt al clubului. Chiar dacă n-au dat tot ce pot de obicei în ultimul meci acasă, handbaliștii pregătiți de Petre Ghervan și Leonard Bibiric pleacă în deplasare având în spate o victorie împotriva Pandurilor din Tg. Jiu, ceea ce înseamnă și un plus de moral față de gazde, care au pierdut în ultima etapă la Reșița. Universitatea Suceava o-cupă în prezent locul 5 în clasament, cu 7 puncte, CSM Medgidia acumulând doar 3 din cele 5 partide disputate până în prezent.



























Comentarii