După rânduiala și tradiția străbunilor

Duminică, 21 octombrie 2007, va avea loc slujba de sfințire a bisericii ortodoxe din Vicșani (comuna Mușenița), oficiată de Înalt Prea Sfinția Sa Pimen, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Încă din anii imediat post decembriști, credincioșii ortodocși din cele 30 de familii de aici și-au exprimat dorința de a avea propria biserică, după rânduiala și tradiția lăsată de la străbunii lor.
 

În ciuda faptului că credincioșii ortodocși au trăit în bună înțelegere cu credincioșii romano-catolici și greco-catolici, care sunt majoritari în Vicșani, că românii cu polonii și ucrainenii se înțeleg și își respectă identitățile și valorile morale, nevoia unei biserici ortodoxe era vizibil necesară. Astfel, la 26 no-iembrie 2000, s-a sfințit locul pentru bisericuța ce va avea să fie, de către vrednicul întru pomenire Prea Sfințitul Gherasim Putneanul. Atunci s-a stabilit de comun acord cu credincioșii ca hramul bisericii să fie la sărbătoarea „Pogorârii Sfântului Duh” (Duminica Mare). În anul 2001, sub păstorirea preotului Sorin Vasile Boiciuc, s-a început construirea bisericii, datorită unor oameni sufletiști și binevoitori din rândul ortodocșilor băștinași. Familia Eusebie și Mirela Ionuță a donat terenul de 33 ari, plasat în centrul sa-tului, iar domnul Mihai Costiuc a donat materiale de construcție necesare ridicării bisericii, o parte din lemnul pentru acoperiș și a plătit manopera lucrării împreună cu domnul Florin Micu-lescu. Catapeteasma bisericii s-a săvârșit prin jertfa doamnei Sofia Grigorean (catolică, de etnie polonă), care a donat cele 30 de icoane, iar familia Ionuță a suportat costurile sculpturii și ale tuturor celor de trebuință iconostasului. Toți credincioșii ortodocși din Vicșani au ajutat, după puterea fiecăruia, la lucrările realizate, dar mai cu seamă îi putem evidenția pe domnii Constantin Ionescu, Niculae Ionescu, Nicolaie Ungureanu, Ștefan Hurjui, preotul Sorin Vasile Boiciuc, Dan Cazacu, Severin Miculescu, Marius Zmău, preotul Mihai Cobziuc, credincioșii din satul Baineț, enoriași ai Parohiei Costișa, Consiliul Județean Suceava, prin dl Gavril Mârza, și nu în ultimul rând Consiliul Local Mușenița, prin dl Filip Nicolaev, primarul comunei. Din dorința arzătoare a credincioșilor, biserica va fi sfințită, pentru a se putea săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, slujbe și ierugii necesare, astfel încât bătrânii, copiii și toți credin-cioșii din Vicșani nu vor mai fi nevoiți să străbată câțiva kilo-metri până la biserica ortodoxă din Baineț, pentru a beneficia de servicii religioase, ci vor avea parte de Sfintele Taine în satul lor. Mulțumim tuturor celor care au ajutat și s-au jertfit pentru ridicarea Bisericii ortodoxe „Pogorârea Sfântului Duh” din Vicșani și rugăm pe Hristos Domnul să primească osteneala și rugăciunile lor. Pe această cale, preotul paroh Mihai Cobziuc, consiliul pa-rohial și enoriașii bisericii, invităm pe toți credincioșii să ia parte la rugăciune împreună cu noi, la săvârșirea slujbei de sfințire a bisericii și a Sfintei Liturghii arhierești. Vă așteptăm cu drag. Preot paroh MIHAI COBZIUC, Parohia Baineț (cu filia Vicșani)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: