Unul din primarii din județul Vaslui a făcut un apel disperat pe-un post de radio rugând ca, cine poate, să-i ajute cu nutreț pe vasluieni. Apelul a fost recepționat întâmplător de Vasile Pahomi din comuna Arbore, poreclit „Troacă”. Acesta, în aceeași seară, m-a vizitat destul de agitat, aducându-mi la cunoștință ce necaz s-a abătut asupra vasluienilor și că noi, locuitorii comunei Arbore, nu putem sta cu mâinile în sân și să asistăm la necazul acestora, când în comuna noastră se găsește atât de mult fân. Împreună am pus la punct strategia pentru zilele următoare. Chiar a doua zi am luat legătura cu Gheorghe Tiron, primarul comunei Arbore, și-am dat un anunț pe postul local de cablu TV, prin care invitam arborenii care au fân ce le prisosește să se adreseze primăriei pentru a se ști unde-l găsim. Am luat apoi legătura telefonic cu domnul Bichineț, președintele CJ Vaslui, care a fost entuziasmat de inițiativa noastră și m-a îndrumat spre comunele cele mai afectare de secetă. Așa am ajuns la Primăria comunei Voinești, primarul spunându-mi că va aduce de urgență la cunoștința locuitorilor comunei oferta noastră. I-am spus că majoritatea cetățenilor vor dona fân și foarte puțini vor vrea bani pe el. Între timp, inimosul Vasile Pahomi a mers din casă în casă spre a da lista cetățenilor care au fân disponibil și-l pot oferi, gratuit sau cu bani. În urma anunțului dat pe rețeaua de cablu, la primărie s-au prezentat zeci de cetățeni și previziunea noastră s-a adeverit: foarte puțini au vrut bani pentru fân, cei mai mulți l-au donat, bucuroși că pot ajuta pe cineva. Au răspuns apelului și locuitorii din comunele învecinate: Botoșana, Poieni-Solca și din orașul Cajvana. Am anunțat primarul comunei Voinești c-avem la dispoziția oamenilor lui câteva zeci de hectare de fân, parcele în picioare, de cosit, alte par-cele deja cosite și strânse în căpițe, iar ceva cantități și la gospodăriile oamenilor, în stoage, gata pentru a fi balotat și luat. Acesta, imediat a trimis pe dnii Aurelian Miler și Mihai Răileanu, președinții asociațiilor crescătorilor de animale din comuna Voinești și, respectiv, Dragomirești. Ei au venit c-o echipă de oameni care au cosit, balotat și efec-tuat 9 transporturi a câte 4.500 de baloți fiecare. De cazarea, îndrumarea lor în teren, nego-cierea cu arborenii, acolo unde a fost cazul, s-a ocupat, pe toată perioada, voluntar, cetă-țeanul Vasile Pahomi. Menționez că aproximativ trei sferturi din cantitatea de fân a fost luată gratuit. Tot Vasile Pahomi s-a ocupat și de găsirea cositoarelor, balotierelor și a mașinilor cu care s-a efectuat transportul fânului. De fiecare dată a reușit, prin negocierile purtate cu patronii acestor utilaje și mașini, să scoată prețuri destul de scăzute. În plus, Primăria Arbore a ajutat și cu ceva motorină. Ținând legătura, și după terminarea acțiunii, cu cei din Voinești și Dragomirești, am aflat că între timp a plouat și la ei, chiar din belșug, uneori torențial, culturile au răsărit, iar oamenii speră să aibă în curând prima coasă din acest an la lucernă. De fapt, Primăria Voinești a și trimis o scrisoare Primăriei Arbore și una Filialei Suceava a MPSR, inițiatoarea acestei acțiuni, mulțumind pentru ajutorul acordat celor căzuți în necaz. Între timp, aceștia au mai arvunit de la diverși cetățeni și 9 tone de sămânță de secară, pe care-o vor ridica în zilele următoare. La Arbore au mai venit și 24 de cetățeni din comuna Banca, județul Vaslui, în frunte cu primarul comunei. De cazarea și îndrumarea lor în teren s-a ocupat dna consilier Eufrozina Sturzu. Ei au luat furaje de la 32 de cetățeni. O parte au cosit fânul pe câmp și o parte l-au luat de la domiciliul acestora. În total au ridicat și transportat 2500 de baloți de fân. Ca arborean m-am simțit foarte mândru c-ai mei consăteni au sărit în ajutorul celor loviți de seceta cumplită și, mai ales, că atât de mulți cetățeni au donat fân, renunțând la beneficiul ce l-ar fi obținut din vânzarea lui. Acest gest l-au făcut chiar văduve și oameni destul de necăjiți. Îmi pare foarte rău că spațiul tipografic nu permite pentru a în-șira, exact ca la panoul de onoare, numele arborenilor de ispravă. Activitatea aces-tora este încă un model de solidaritate umană, atât de specific românului, în general, și bucovineanului, în special. Prof. GHEORGHE DOLINSKI, consilier local
Arbore
Este o vorbă veche din bătrâni care spune că întotdeauna omul trecut prin necazuri îl va înțelege perfect pe acela care are nevoie de ajutor. Așa s-a întâmplat și cu arborenii. Ei și-au dat seama de solidaritatea umană atunci când au trecut peste ei două valuri succesive de inundații catastrofale în vara anului 2006. Acum, necazurile s-au abătut asupra altor ținuturi, parcă cineva le-ar planifica prin rotație peste tot teritoriul țării noastre. O secetă cruntă a ucis orice urmă de vegetație în județul Vaslui. Oamenii ajunseseră la disperare. N-aveau nici măcar o mână de nutreț verde pentru animalele lor. De aceea, nimeni n-a fost surprins când au auzit că-n acest județ sunt unele localități în care o vacă se vinde cu două milioane lei.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii