Sorin Toacsen, fostul internațional al României, component al lotului național și cel care pregătește de fapt formația Pandurii Tg Jiu, s-a dovedit politicos, cum stă bine unui oaspete. “În teren a existat o singură echipă, a Sucevei. Meciul s-a jucat practic în primele minute, când s-a creat diferența de 7 goluri”, a fost de părere Toacsen. El a acuzat pentru jocul neperformant al echipei sale un “blocaj” psihic, referindu-se probabil la faptul că, având obiectiv anul acesta un loc în primele 8 echipe ale Ligii, handbaliștii olteni n-au reușit decât o singură victorie.
…A declarat directorul tehnic al Universității Suceava la conferința de presă de după meci. Petru Ghervan s-a entuziasmat foarte puțin pentru cele două puncte câștigate ieri de elevii săi. “Bibirig a fost cel care a scos echipa din impas atunci când a trebuit. Restul au jucat așa cum trebuie doar primele 15 minute și, deși tabela a arătat la final o diferență de 7 goluri, este peste nivelul arătat de Suceava în teren. Felicit însă băieții pentru victorie, dar felicitările sunt doar pentru azi. Vine meciul cu Medgidia”, a încheiat el.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii