Manifestarea s-a desfășurat în sala de protocol a Complexului „Conacul Domnesc”, cu participarea a sute de agenți economici din întreg județul, precum și a consulul general al Ucrainei la Suceava, dl Sergiy Nikshzch, și a consulului general al României la Cernăuți, dl Romeo Săndulescu. Printre participanți s-a aflat și deputatul Aurel Olărean, care însă a plecat înainte ca organizatorii să înceapă înmânarea premiilor. Colaborare de excepție cu Ucraina Potrivit spuse lor consulului general al României la Cernăuți dl Romeo Săndulescu, cei mai mari oameni de afaceri din Cernăuți sunt români. „Ucraina are un potențial economic ridicat. Ar trebuie să luăm în calcul apa minerală care este nemaipomenită. Menționez că avem promisiunea dnei Aghioghicesei, care a deschis o librărie de carte în limba ucraineană la Suceava, că va sprijini realizarea unei librării de carte în limba română în Cernăuți”, a precizat dl Săndulescu. „IMM-iștii”, nemulțumiți de buget Președintele Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din Româ-nia (CNIPMMR), dl Ovidiu Nicolescu, s-a declarat nemulțumit de bugetul întocmit pentru anul 2008, ba chiar susține că nu respectă Legea întreprinderilor mici și mijlocii. Domnia sa s-a declarat mulțumit totuși de activitatea desfășurată la Suceava de către agenții economici, având doar cuvinte de laudă la adresa conducerii CNIPMMR Suceava. Birou pentru IMM-uri la Bruxeles Începând cu luna viitoare va fi deschis un birou permanent al Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România la Bruxeles – potrivit spuselor dlui Ovidiu Nicolescu. „La biroul care va funcționa la Bruxeles va fi o persoană în permanență, care va acorda sprijin agenților economici”, susține dl Nicolescu.
Topul CNIPMMR
Cele mai prospere firme din județ au fost premiate, vineri, de către Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), filiala Suceava, pentru activitatea desfășurată în anul 2006. La eveniment au luat parte alături de președintele și vicepreședinții CNIPM MR, Mihai Deliu, respectiv Elena Aghiorghicesei și Niculae Preutesi, președintele Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, dl prof. Ovidiu Nicolescu.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii