„Normal ar fi fost să demisioneze tot guvernul”

Președintele Organizației Județene a PLD Suceava, dl Dumitru Pardău, a apreciat gestul ministrului agriculturii Decebal Traian Remeș de a demisiona din funcție, însă consideră că „normal ar fi fost să demisioneze tot guvernul”. „Demisia lui Remeș maschează de fapt criza de moralitate prin care trece guvernul pentru că aproape întreg guvernul este penal. De aceea, normal ar fi ca guvernul să-și dea demisia”, a spus dl Pardău.
 

Parlamentarul liberal-democrat a dezaprobat comportamentul fostului ministru al agriculturii, motivând că în loc să se preocupe de atragerea de fonduri structurale europene, dl Remeș „s-a ocupat de atragerea de fonduri pentru el”. „Se vede clar un lucru, și anume că demiterea lui Gheorghe Flutur din funcția de ministru al agriculturii a fost abuzivă, pentru că decizia nu a fost în folosul țăranului român. Acum riscăm să nu primim sumele promise și care li se cuvin. Sunt curios să aflu cum justifică liberalii suceveni atitudinea lor de acum două săptămâni, când se gudurau pe lângă Remeș la Câmpulung Moldovenesc, la Festivalul Lăptarilor”, a mai spus dl Pardău. La rândul său, deputatul PLD de Suceava Romică Andreica a declarat că „Remeș a fost un ministru penibil, iar acum este și un ministru penal”. La solicitarea premierului Călin Popescu Tăriceanu, dl Decebal Traian Remeș a de-misionat din funcție ieri dimineață. Postul de televiziune TVR 1 a difuzat, miercuri sea-ră, mai multe înregistrări, audio și video, cu Ioan Avram Mureșan și Decebal Traian Remeș, din care se spune că ar reieși faptul că ministrul agriculturii ar fi primit „un plic”, în care s-ar fi aflat suma de 15.000 de euro. Dl Remeș este cercetat de procurorii anticorupție pentru luare de mită.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI