Norocul, ghinionul și superstițiile

Microbiștii suceveni își recapătă ușor plăcerea de a veni pe stadionul „Areni”. Întotdeauna au fost aproape de fotbal. Comparațiile nici nu-și au rostul. Cifrele vorbesc singure, din moment ce la un meci de pe teren propriu al Cetății asistă tot atâția suporteri câți sunt pe toate celelalte stadioane din Seria I în cadrul unei etape. Toți microbiștii par că au uitat retrogradarea Cetății în Liga a III-a și mânați de rezultatele galben-albaștrilor se adună de la o etapă la alta, în număr tot mai mare, pentru a-și încuraja favoriții. Este o dovadă clară că, din partea publicului, fotbaliștii suceveni au primit viza de promovare în cel de-al doilea eșalon fotbalistic al țării.

 

Chiar dacă este prematur să vorbim despre asta, campionatul disputându-și abia șapte etape, jocul băieților lui Marian Pană ne îndreptățește să credem că nimeni și nimic nu poate opri accederea echipei locale de fotbal în eșalonul superior. Personal, trebuie să recunosc că am fost puțin circumspect în ceea ce privește revenirea imediată a Cetății în Liga a II-a, dar văzând felul în care echipa suceveană își „tratează” adversarii nu mai am niciun dubiu în această privință. Mi-a fost frică de anonimatul Ligii a III-a, de o cădere pe termen lung și, de ce nu, de ghinion. Da, ghinion. Este singurul care s-ar putea interpune pro-movării. Se poate spune că galben-albaștrii au avut și ghinion în sezonul trecut. Au fost lideri, lumea a visat chiar la o promovare în prima ligă și apoi a început declinul. Norocul și ghinionul fac și ele parte din joc. Probabil, toată lumea știe că poartă ghinion să îți treacă prin față o pisică, să treci pe sub o scară, să te întorci din drum sau să spargi o oglindă. În fotbal însă, această listă ar putea fi chiar scurtă. De exemplu Carlos Bilardo, celebrul selecționer al Argentinei de la Mondialele din 1986 și 1990 avea următoarea superstiție: nu își lăsa jucătorii să mănânce carne de pui, considerând că această pasăre aduce ghinion. În schimb, sud-americanul îi îndopa pe băieți săi cu carne de vacă, animal aducător, în viziunea lui, de mare noroc. Un alt exemplu este cel al marelui Silvio Berlusconi. Venit de puțin timp la AC Milan, italianul a interzis practic supor-terilor să cânte imnul tradițional al clubului, „Milan, Milan”, considerând că acesta transmite unde malefice care pur și simplu paralizează picioarele fotbaliștilor. Nu a stat mult pe gânduri și, în 1987, a cerut să se compună un imn nou, „Mi-lan dei nostri cuori”. Urmarea – echipa de pe San Siro a devenit una dintre cele mai puternice echipe din Europa. Ce se întâmplă însă când nu ghinionul, ci o altă forță, mult mai puternică, se interpune în fața succesului și a glo-riei?! Următoarea întâmplare este cât se poate de elocventă în acest sens. Era anul 1937. Un simplu meci din Cupa Bra-zilei dintre marele Vasco da Gama și o echipă umilă de eșalon inferior. Pe o ploaie apocaliptică, granzii au învins cu 12-0, umilind jucătorii adverși, dar și suporterii acestora, veniți special pentru a-și vedea favoriții. Unul dintre acești fani, ceva mai inimos, dar poate și mai zurliu, a luat înfrângerea ca pe o adevărată dramă. Nu s-a întors în orașul lui, ci a băut într-un bar din localitate. Amețit de aburii de alcool, dar și ud până la piele, brazilianul a omorât o broască și s-a deplasat pe arena lui Vasco da Gama, locul unde cu doar câteva ore în urmă avusese loc măcelul. Acolo, a cusut gura broaștei și a îngropat bietul amfibian pe terenul de joc al echipei dușmane. Amintindu-și de scorul cu care echipa sa pierduse, suporterul a urlat înspre ceruri: „Vasco să nu iasă campioană timp de 12 ani! Să nu iasă, dacă este un Dumnezeu în cer”, după care a dispărut în noapte. Anii au trecut și blestemul „zurliului” suporter era din ce în ce mai luat în serios de fanii și de oficialii lui Vasco. Aceștia s-au enervat la un moment dat pe ghinionul ce făcea ca echipa lor să nu câștige niciun titlu și s-au hotărât să dezgroape broasca. Degeaba, însă! Plină de găuri, arena lui Vasco părea desprinsă parcă din peisajele lunare. Echipa transfera cei mai buni jucători, aducea cei mai iscusiți tehnicieni, însă totul era în zadar. Într-un final, broasca a fost găsită, dezgropată și aruncată undeva departe de arenă. Urmarea, în acel sezon, Vasco a ieșit campioană. Nu trecuseră 12 ani, ci doar 11. Blestemul se îndeplinise, însă numai parțial. Președintele de atunci al clubului brazilian, făcând haz de necaz, avea să afirme: „Dumnezeu ne-a făcut o mică reducere”… Mă întreb cât va mai dura până când Suceava va reveni la lumina reflectoarelor din Liga I. Dacă băieții lui Pană o țin tot așa, așteptarea nu ar mai fi prea lungă. Și, dacă norocul, ghinionul și superstițiile fac parte din joc, atunci să spunem toți în gând. „Anul acesta promovăm în Liga a II-a iar la anu’ în Liga lui Mitică!”, poate ne face Dumnezeu și nouă o mică reducere și ne scurtează suferința de a-i vedea pe fotbaliștii Cetății jucând cu neica nimeni. Și ei și noi, merităm mai mult!