Lotul național de box al României a luat ucrainenilor Cupa Sucevei

“Cupa Sucevei – 2007”, la box, desfășurată sâmbătă în sala de atletism a CSM, a fost adjudecată fără drept de apel de boxerii lotului național al României. Constantin Paraschiv, Iulius Paczo, Iulian Stan, Traian Lupu, Ronald Gavril, Constantin Bejenaru și suceveanul Nicolae Berariu au urcat în ring, cu excepția primului (cat. 48 kg), cu boxeri din regiunea Donetsk-Ucraina pe care i-au dominat, atât prin forță, cât și prin tehnică.
 

Gala suceveană a fost un prilej pentru suceveni de a-i vedea „live” pe greii categoriei +91 kg, campionii mondiali Bogdan Dinu și Cristian Ciocan. Ultimul, unul dintre elevii antrenorului Felix Păun la clubul lui Lucian Bute de la Pechea-Galați, a fost, anul trecut, revelația Campionatului Mondial pentru juniori, unde, la doar 17 ani, participând la o ediție adresată pugiliștilor de 19 ani și a luat aurul, după o finală spectaculoasă în fața lui Abdulev din Uzbekistan. I s-a spus atunci „boxerul-minune” și după cum promitea a devenit deja principalul adversar de cate-gorie al consacratului deja campion român, Bogdan Dinu. În această vară, la mondialele de la Dublin, Ciocan a venit acasă cu medalia de bronz, una dintre cele doar trei medalii luate de români, performanță care l-a nemulțumit pe selecționerul lotu-lui național, Relu Auraș. Sâmbătă, la Suceava, sub privirea aceluiași Relu Auraș, Cio-can și Dinu au urcat în ring pentru o partidă de „șparing”, un box „suveică”, în trei, fără câștigător, în care se întâlnesc doi câte doi, prin rotație, fiecare cei mai odihniți pugiliști. Românii l-au avut ca partener de „șparing” pe ucraineanul Iyghen Kaltin care le-a ținut piept cu succes, chiar dacă arăta destul de transpirat la coborârea din ring, după loviturile primite de la campionii lotului național. Victoria lui „Roni”, la categoria 75 kg – cel mai frumos meci Din cele 7 partide „pe puncte”, doar în prima, în care au boxat „gâzuțele” de la 48 de kg, a avut adversari doi români. Restul întâlnirilor s-au disputat cu câte un pugilist din Donetsk, patru, la categoriile 57 kg, 60 kg, 75 kg și 81 kg, fiind adjudecate de români. De departe, cel mai frumos meci a fost cel la categoria 75 kg, în care una din „perlele” lotului național, Ronald Gavril, „Roni” l-a întâlnit pe ucraineanul Igor Elzovskyy și l-a făcut „zob”. Dar cu eleganță, pentru că așa boxează talentatul campion na-țional al acestei categorii, în vârstă de numai 21 de ani. În cele 4 reprize, a câte 2 minute, Roni a boxat într-un crescendo calitativ, având, se părea, pe durata a câteva minute, un adversar pe măsură. A și „încasat” campionul român, dar când a hotărât, în repriza a 4-a, să-și folosească pumnii și brațele eficient, arbitrul partidei a fost nevoit să-l numere pe ucrainean, care a „înotat” practic în așteptarea gongului de final. Berică a „încasat-o” Suceveanul Nicolae Berariu a urcat în ring în ultima partidă a galei, a doua la categoria 81 kg, având misiune grea în fața „minerului” de la Donetsk, Denis Vasenko. Susținut de întreaga sală, „Berică” a părut doar mai rău decât adversarul, dar a lovit mult, însă fără să puncteze, în garda bine închisă a ucraineanului. În replică, acesta din urmă n-a irosit pumnii, iar cei scăpați în figura și la corpul sucevenului au impresionat arbitrii și au dus la numărarea lui Berariu cu câteva secunde înainte de finalul meciului. „Cupa Sucevei – 2007” la box a fost organizată de Direcția Județeană pentru Sport, sponsorizată fiind de o firmă din Su-ceava. Întâlnirile în ring ale românilor cu pugiliști de la Donetsk au făcut parte din programul de parteneriat semnat cu Ucraina, pe linie de sport, în urmă cu câteva săptămâni. Gala internațională de box de sâmbătă a fost programată și ca turneu de pre-gătire pentru lotul românesc înaintea Campionatelor Mondiale de box ce vor începe pe 9 octombrie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI