Încă 62 școli vor fi gata în decembrie

Peste 300 de școli și grădinițe sucevene din județ au fost și vor fi cuprinse în lucrări de reabilitare și reamenajare, lucrări de o asemenea amploare nemaiînregistrându-se în județ de 50 de ani, a remarcat ieri inspectorul general adjunct al IȘJ Suceava, dl Vasile Monacu. În prezent, 56 de unități școlare reabilitate din fonduri guvernamentale sunt în curs de finalizare, cu termen în decembrie, încă 10 fiind deja finalizate din aceste fonduri.
 

Alte 6 școli din județ au fost reabilitate din fonduri externe și vor fi gata tot în de-cembrie, la Fundu Moldovei, Stulpicani, Băișești, Vicovu de Jos, Voitinel și Volovăț. De asemenea, în 18 unități școlare se va încheia până în decembrie programul de introducere a utilităților. Dl Monacu a precizat că, din cauza lucrărilor aflate în plin proces, a fost nevoie de găsirea unor soluții pentru desfășurarea învățământului, cum ar fi organizarea în schimburi sau schimbarea locației. „Avem școli unde a trebuit să restructurăm programul instructiv-educativ. La Capu Codrului, unde o mare parte din clădire este în reabilitare, am organizat clase la căminul cultural și bibliotecă. La Vicovu de Sus, clasele 1-4 învață la grădiniță sau în case parti-culare. Am făcut toate combinațiile posibile ca să desfășurăm învățământul în bune condiții”, a spus dl Monacu. Domnia sa a declarat că încă mai există în județ școli cu mobilier și material didactic „vechi de mai mulți ani”. „Există în școli materiale di-dactice procurate de școli și profesori pe cont propriu, chiar confecționate de profe-sori. Am putea găsi în fiecare școală material didactic vechi, uzat moral, dar funcțional. Nu se stă rău în toate unitățile, cu o excepție-două, există însă foarte mult loc pentru ridica-rea calității materialului didactic. S-au dotat școlile din mediul rural și prin Programul pentru Învățământul Rural, dar nu e suficient, a fost o perioadă de 30 de ani în care nu s-a făcut nimic”. În ce pri-vește mobilierul școlar, dl Monacu spune că încă există școli în care nu a fost schim-bat de peste 30 de ani, în special la țară, cele peste 2 mi-liarde alocate anul acesta de MECT pentru mobilier fiind insuficiente. „Se va întocmi o listă cu școli care vor primi mobilier nou în acest an șco-lar. Vom dota în primul rând școlile noi renovate sau construite, pentru că nu au deloc. Eu voi susține școlile din mediul rural, pentru că aici găsești bănci de mai bine de 30 de ani și va trebui să facem în așa fel încât să primească mobilier nou”, a conchis prof. Monacu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI