Pentru cazarea în cele 4 cămine

Universitatea a rezolvat doar 67% din cereri

Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava a rezolvat doar 67% din cererile de cazare pentru anul academic care va începe curând, fiind depuse 1323 solicitări, a informat ieri rectorul universității, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur. Directorul administrativ, ec. Emil Nechifor, a precizat tot ieri că mai există șansa obținerii a câtorva sute de locuri în internatele unor licee din municipiu.
 

În acest sens, spune dl Nechifor, a solicitat liceelor să transmită numărul locurilor disponibile în cămine. Senatul Universității a stabilit tarifele la cazare pentru studenții fără taxă, acestea fiind mai mici ca în anul precedent, a precizat directorul administrativ. „În căminele 1 și 2 taxa de cazare este de 70 lei, lunar, în căminul 3 de 85 lei, iar în căminul 4 – de 150 lei. Am încercat să facem un calcul al tarifului mediu anual, preconizăm să recuperăm din cheltuieli în partea a doua a anului. Sunt tarife mai mici, sperăm ca subvenția de la stat să ajungă”, a spus dl Nechifor. Anul trecut Universitatea a avut 900 de locuri de cazare în cele 4 cămine, dar anul acesta sunt mai puține întrucât, în luna septembrie, un tronson al căminului 2 a intrat în reabilitare. Potrivit rectorului universității, acest cămin va fi recompartimentat, fiecare duplex fiind prevăzut cu grup sanitar propriu. Întrucât prin recompartimentare se vor reduce locurile de cazare, căminul va fi prevăzut cu mansardă, care va putea asigura în plus 120 locuri de cazare. La fel se va întâmpla și la Căminul 3, care va intra în reabilitare în primăvara lui 2008. În anul universitar 2007-2008, la Universitatea Suceava vor studia circa 12 000 studenți, din care 2000 sunt înmatriculați la studii licență, adică boboci, 800 la învățământ la distanță, 1200 la masterate și 260 doctoranzi. Totodată, prin mobilități Socrates, vor studia cu bursă 15 studenți din străi-nătate, primii 3, din Spania, sosind deja. „Înmatriculările se fac până la 1 octombrie și în fiecare an asistăm la fluctuații ale numărului de studenți, unii mai renunță, doresc să plece în altă parte…”, a precizat rectorul Graur.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI