Falimentari

Ce am fost și ce-am ajuns…! Campionatele Mondiale de Gimnastică s-au terminat. Părerile sunt împărțite: unii plâng, alții râd. Dar râd doar pentru a nu plânge, strict ușurați pentru că nu a fost mai rău. Nadia, Gina, Simona – ce amin-tiri frumoase! Dar numai niște amintiri… Viitorul nu sună bine deloc. Ba poate mai prost ca niciodată. Chiar credeți că România se poate mulțumi cu argintul mondial la gimnastică?! Unde sunt acele fete care ne țineau ore în șir în fața televizoarelor și ne aruncau în sus din fotolii în momentul primirii notelor?!

 

Se poate ridica oare Steliana Nistor la nivelul Nadiei sau măcar la cel al Cătălinei Ponor?! În niciun caz, mai ales în condițiile în care nici măcar Cătălina Ponor nu se ridică la nivelul Cătălinei Ponor. O adevărată deziluzie… Alt sport, altă tristețe. Campionatele Mondiale de Atletism. Nicio medalie. Nici măcar una de bronz, prăfuită și acordată în silă. Pe câte probe, pe atâtea insuccese. Explicația e însă simplă. Trăim niște vremuri și într-o țară în care condiția fizică a devenit un lux. Sălile de fitness au devenit săli de fițness, iar mersul pe jos s-a transformat în mașini ultimul răcnet sau, pentru familiile cu condiții mai „modeste”, în sute de mii de lei aruncate zilnic pe taxiuri. Să nu uităm și de noile cursuri apărute în programa școlară din țara noastră: Alcoografia și Țigaretica. Ce să caute așadar micii noștri puștani la sală?! Nu la cea de jocuri, la cea de sport. Paradox dureros: chiar și în țara noastră, actualmente, din atletism se poate câștiga foarte bine. Dar ce să-i faci?! Dumnezeu îți dă, dar nu îți pune și în traistă. Aici nici nu mai este vorba de deziluzie, e chiar resemnare totală. Ajungem la fotbal. Ridicat la rangul de sport rege în țara noastră, nu neapărat datorită rezultatelor obținute, cât mai degrabă frumuseții și fanatismului fenomenului în sine, fotbalul românesc este în plină creștere și nu prea. Într-a-devăr, cifra „zero” din dreptul turneelor finale la care am participat în acest mileniu doare. Și doare mult. Avem însă un dram de speranță. Puștanii Chivu și Mutu s-au făcut băieți mari. Și răi. Poate chiar ambițioși. Calificarea la Euro 2008 este însă departe. Un egal cu Olanda nu ne ajută. Ne trebuie victoria. Naționala lui van Basten are și ea un „zero” la statistici, numai că, din păcate pentru noi, în perspectiva meciului de la Constanța, în dreptul partidelor oficiale pierdute în ultimele două preliminarii. Fără victorie pe malul Mării Negre, vom fi nevoiți să plecăm neînvinși de la Sofia. O misiune nu grea, ci extraordinar de grea, ținând cont de răutatea bulgarilor și a suporterilor sofioți în meciurile decisive. Avem de ales: fie stoarcem portocala, fie mâncăm castraveții. În caz contrar, așa-zisa revenire a generației lui Mutu se va transforma într-o simplă iluzie a insuccesului. Și cum în țara noastră așa se obișnuiește, concluzionez cu o întrebare: poate fi făcut ceva pentru sportul românesc?! Din fericire, da. Din păcate, nu se dorește acest lucru. Ceea ce este și mai grav, aceste insuccese vin într-un an preolimpic. Atât timp cât România pare a fi falimentară la rezultatele sportive, ce pretenții putem avea în vederea participării la Olimpiadă?!…