Imnul Național al României

Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea este la acest sfârșit de săptămână centrul interesului localnicilor și al turiștilor. Splaiul Independenței a fost aprig disputat de comercianți; din cele trei mult așteptate seri dedicate muzicii – populară, lăutărească și ușoară –, una a și trecut. Și aceasta se anunță plăcută, dar vestea prezenței lui Ștefan Bănică Jr., a Andrei și a Proconsulului mâine înviorează cu adevărat lumea. Zilele Imnului sunt așteptate și trăite aici ca o sărbătoare. Mai mult decât calendarul evenimentelor oficiale, gafa viitorului premier belgian, flamandul Yves Leterme, care a confundat imnul propriei țări cu acela al Franței (și care nu a știut nici evenimentul celebrat de ziua națională a Belgiei) a adus aminte și românilor din restul țării că 29 iulie este la noi Ziua Imnului Național.

 

Un fapt bine cunoscut la Râmnicu Vâlcea de când ,,Un răsunet” de Andrei Mureșeanu a devenit simbolul muzical al României. Tot de atunci, de la 24 ianuarie 1990, aproape toți vâlcenii și prea puțini români știu că ,,Deșteaptă-te române!” s-a cântat pentru prima dată într-un cadru oficial aici, în Zăvoi. În ziua de 29 iulie a înflăcăratului an 1848. În acordurile lui, revoluționarii au depus Jurământul pe Constituția pașoptistă. Numele autorului versurilor Imnului nostru Național este, în general, familiar românilor: Andrei Mureșanu. Născut în 1816, ab-solvent de Teologie la Blaj, institutor la școalele române și apoi profesor la gimnaziul romano-catolic din Brașov, poetul își cântă visul plecării în țara liberă în versuri precum acestea: ,,De-ar fi Moldova la cruce, /De trei ori pe zi m-aș duce, /Dar Moldova-i mai departe, /Nu pot trece fără carte.” Dar, fără ,,carte”, Andrei Mureșanu se resemnează să lucreze din 1850 ca funcționar guvernamental la Sibiu, perioadă în care, povestește G. Călinescu, a scris și un ,,devotament” adresat guvernatorului de atunci al Transilvaniei, în care elogiază Austria (cea în care românul ,,zărește-a sa scăpare”), un Omagiu de fidelitate pentru împărat (,,Fiți siguri, Maiestate, că astă națiune, /Rămasă în cultură, supt blândul vostru scut /Va zice: ,,Francisc Iosef ne dede început”), Un vot sincer la nunta lui, și ,,un penibil” Imn populare. ,,Toate aceste umilințe, comentează G. Călinescu, sunt explicabile, însă știrbesc mult aurora de martir național a Mureșanului”, care, „dis-ponibilizat”, se reîntoarce la Brașov și moare în 1863. Dar timpul alege din viața poeților ceea ce a contat cu adevărat, doar douăzeci de ani mai târziu, Eminescu îl vedea astfel: ,,Mureșan scutură lanțul cu-a lui voce ruginită, / Rumpe coarde de aramă cu o mână amorțită, /Cheamă piatra să învie ca și miticul poet, /Smulge munților durerea, brazilor destinul spune, /Și bogat în sărăcia-i ca un astru el apune, /Preot deșteptării noastre, semnelor vremii profet.” Mai puțin cunoscut românilor este numele celui care a compus muzica Imnului. Compozitorul, Antonie Pantaleon Petrovanu, nu este altul decât Anton Pann – ,,Pann, finul Pepelei, cel isteț ca un proverb” (M.Eminescu). Cu o obârșie ,,din cele mai întunecate”, spune G. Călinescu, pe care îl vom cita în continuare – ,,Să fi fost bulgar? Român? S-ar fi născut în Sliven, dintr-un tată căldărar, mama fiindu-i o grecoaică Tomaida”, era ,,un balcanic a cărui familie se trăsese din instinct într-o țară în care nu avea pe nimeni: // Străin fiind nu am pe nimeni /Nici de neam nobil, nici prost. // Cunoașterea miraculoasă a limbii noastre e un semn că era sau român (valah curat ori cuțovlah), sau că venise aici în fragedă copilărie, ceea ce întărește data aproximativă a nașterii din 1797. Totuși trăise în Balcani sau dincoace printre mahometani, căci știa foarte bine turcește. Că autorul melodiei Deșteaptă-te, române ar fi fost însă turc, intrat așa deodată în tămâia bisericii ortodoxe, nu e probabil. Numai de la un român putea veni o repulsie atât de spontană de înstrăinare: /Cântă, măi frate române, pe graiul și limba ta/ Și lasă pe cele streine ei de a și-le cânta. /Cântă să-nțelegi și însuți, și câți la tine ascult, /Cinstește, ca fieșcare, limba și neamu-ți mai mult.” Reunirea versurilor lui Andrei Mureșanu cu melodia lui Anton Pann s-a făcut, la ideea fratelui lui Andrei, Iacob Mureșanu, de către Gheorghe Unceanu. Această ,,Marsilieză română” – spune tot G. Călinescu –, Un Răsunet (Deșteaptă-te, române) ,,cuprinde câteva versuri de deschidere pline de strigăte, care puse pe muzica lui Anton Pann, acel Rouget de L’Isle român, au rămas întipărite în memoria generațiilor: Deșteaptă-te, române! din somnul cel de moarte, În care te-adânciră barbarii de tirani! Acum ori niciodată croiește-ți altă soarte La care să se-nchine și cruzii tei dușmani!” Dar avea să treacă aproape un secol și jumătate până când ,,Marsilieza” noastră avea să fie proclamată Imnul Național al României. Până la acel moment, merită menționată de asemenea prezența tricolorului în adunările care celebrau victoria revoluției pașoptiste și se depunea jurământul față de Constituție. Tricolorul apare și în celebrul tablou ,,România revoluționară” a lui Constantin Daniel Rosenthal, talentatul pictor român născut în 1820 la Budapesta. Pentru frumoasa femeie care întruchipează România revoluționară, artistul a ales ca model o personalitate a vremii, pe Maria Rosetti, soția lui C.A. Rosetti, o scoțiană născută Guernsey, în 1820, în Anglia. Participantă activă la Revoluția din 1848 din Țara Românească, Maria Rosetti, care a scris aproape în întregime ziarul ,,Mama și copilul”, este considerată prima noastră ziaristă. Dacă începând de atunci, odată cu închegarea conștiinței de neam, istoria românilor e plină de cântece patriotice, înflăcărate, cum a fost, neuitată nici până azi, Hora Unirii a lui Vasile Alecsandri, poetul care nu s-a vrut domnitor, pentru că era deja ,,rege-al poeziei,vecinic tânăr și ferice” (M. Eminescu), în schimb primele preocupări pentru găsirea unui imn național datează din vremea lui Alexandru Ioan Cuza. În acest scop, în anii 1860-1861 a fost organizat un concurs special, dotat cu un premiu de 100 de galbeni. Din creațiile intrate atunci în competiție, pe 22 ianuarie 1862, în ajunul sărbătoririi Unirii, juriul a recomandat Ministerului de Război, ,,spre a se adopta în armata română”, trei compoziții: Marș triumfal spre primirea steagului Măriei Sale Prințul Domnitor de Eduard Hlubs, capelmaistrul Regimentului al II-lea de Linie; Zorile cu Rugăciunea de Iosif Islovici, capelmaistrul Regimentului al V-lea de Linie și Marșul destinat primirii oricărui șef de drept de Pascu Purcărea, fost capelmaistru. Toate trei premiate, nici una nu a fost proclamată imn național. Cu toate acestea, compoziția lui Eduard Hlubs (fără text) a ținut loc, în ocaziile care o impuneau, de imn național, inclusiv după 11 mai 1866, iar după transformarea României în regat, în 1881, a devenit imnul regal, cu versurile scrise special pentru aceasta de Vasile Alecsandri. Imnul acesta, Imnul Regal Român, cântat până la sfârșitul lui 1947, a fost înlocuit în 1948, în acord cu schimbările majore din întreaga țară, cu Zdrobite cătușe în urmă rămân, după modelul dominant atunci, sovietic, compus de Matei Socor, pe versuri de Aurel Baranga. În august 1953, compoziția aceluiași Matei Socor, Te slăvim Românie, pe versuri de Eugen Frunză și Dan Deșliu, este proclamată Imnul de Stat al Republicii Populare Române. Compozitorul Matei Socor, născut în 1908, Iași, a lăsat în urmă muzică simfonică, de operă și corală. Dan Deșliu, poet și actor, născut în 1927, la București, a avut o perioadă de succes eclatant, figurând însă în Istoria literaturii române contemporane a lui Alex Ștefănescu doar ca unul din scriitorii pe care partidul se baza. Ca și Eugen Frunză, de altfel. Născut în 917 la Märsch-Schönberg, unde tatăl său, un învățător bucovinean, se refugiase în timpul primului război mondial, aflăm din Enciclopedia lui Emil Satco, acesta a urmat Dreptul la Cernăuți, a fost prefect al județului Rădăuți, a condus ziare, a fost secretar al Uniunii Scriitorilor, director al Editurii Tineretului, autor și traducător de cărți pentru copii și adolescenți. Dar Eugen Frunză nu este singurul bucovinean care apare în istoria Imnului Național al României. Celălalt, strălucitul, de-a pururi tânărul Ciprian Porumbescu, devine de trei ori autor al muzicii Imnului Național. A treia oară în Albania, cu melodia piesei Pe-al nostru steag e scris unire (fapt semnalat prima dată de Paul Leu, aflăm de la istoricul literar Nicolae Cârlan), dar pentru noi este interesantă această ipostază a sa în România, pentru români. Așadar, prima dată în 1975, când Pe-al nostru steag e scris unire, imnul societății studențești ,,România Jună” din Viena, creat în 1880 – cu versuri de Andrei Bârseanu – e adoptat ca imn de stat. Impactul cântecului a fost extrem de puternic la vremea nașterii sale și a pătruns imediat, răscolitor, pretutindeni unde trăiau români. În romanul-biografie ,,Cânta la Stupca o vioară”, C. Ghiban povestește călătoria în Banat a compozitorului, doi ani mai târziu: ,,Un fluier scurt. Trenul micșoră iuțeala și se opri la o gară mică, dar plină de popor. Nici nu puseră bine piciorul pe pământ și sute de glasuri au început să cânte: Pe-al nostru steag e scris unire, Unire-n cuget și-n simțiri… Toate ferestrele trenului se umplură de capete. Ochii lui Ciprian zâmbiră, cu o strălucire neobișnuită. Inima începu să-i bată puternic. Va să zică muzica lui răsuna și pe aceste plaiuri. ,,N-am trăit zadarnic pe lume!” își zise flăcăul în sine.” Cu toate acestea, după doi ani, Pe-al nostru steag e scris unire este înlocuit. Ca și în cazul compozițiilor lui Matei Socor, tot cu o piesă a lui Ciprian Porumbescu, Trei culori, proclamat în toamna lui 1977 – Imnul Republicii Socialiste România. Imediat după Revoluția din Decembrie 1989, valul de schimbări a smuls și compoziția lui Ciprian, fără să-i afecteze câtuși de puțin popularitatea creației, ca și cum ultimele cuvinte adresate tatălui și surorii sale înainte de a se stinge din viață, în 1883, la nici 30 de ani împliniți, ,,Nu lăsați muzica mea să moară!”, ar fi însuflețit nu numai generațiile care i-au urmat, ci însăși urzeala simțirii noastre ca neam. La 24 ianuarie 1990, Deșteaptă-te, române a fost proclamat imn de stat, statut confirmat în 1991 în Constituția României, iar prin Legea 99/1998, evenimentul din 29 iulie 1848 a fost recunoscut ca dată de naștere a Imnului Național. În încheiere, o paranteză care se cere deschisă (poate în acordurile înflăcăratului Pe-al nostru steag e scris unire): Deșteaptă-te, române a fost, din 27 august 1991 până la 7 iunie 1994, și Imnul Republicii Moldova.