Un binevenit roman religios

Ultimul roman al lui Ioan Țicalo, Meandre, apărut la Biblioteca „Miorița” din Câmpulung Moldovenesc în 2006, atestă mai mult decât oricare altă carte a sa o conștiință creștin-ortodoxă mai rar întâlnită în literatura noastră. Editorul, istoricul literar Ion Filipciuc, ține să ne stârnească interesul pentru lectură menționând pe coperta a patra că „autorul propune societății noastre norme morale verificate în tradiția cultural-creștină românească”.

 

Felul cum Ioan Țicalo „demonstrează” prin ficțiune aceste norme prezintă și inedit, și aspecte de senza-țional. Un copil, Victor, de o sensibilitate și o inteligență aparte, vede nenumărate rele în jur (neomenia până la uciderea ma-mei de către tatăl său, goana sălbatică pentru dobândirea de bunuri materiale, necredința, lipsa de respect între oameni și altele) și, ca tânăr călugăr – corupția, persecuțiile securiste, sechelele neocomuniste de după 1990, invidia, egoismul, venalitatea, imoralitatea, por-nirile răzbunătoare, ingratitudinea, clevetirea, beția și preacurvia, lașitatea etc.. Acestea îi determină întrebări, răspunsurile în sine-și îi catalizează predispozițiile caracteriale, îi declanșează reacții potrivnice, îl îmboldesc să se călugărească, iar suferința extremă (maltratarea de către sistemul opresiv pătruns în spațiul monahal și chiar de către tatăl lui eliberat din închisoare, umilirea sa de către unii indivizi diabolici) – înțeleasă de timpuriu ca o con-diție a înțelegerii vieții – îl ma-turizează, îi cristalizează opțiu-nea dăruirii către Dumnezeu. Se desăvârșește, mereu avid de menirea sa, mai ales sub influ-ența starețului Modest, model de apostolat și de mentor activ al monahilor. Împreună cu alți doi călugări ctitorește o nouă biserică, atrage mulțimea din zonă la viață religioasă reală și, la sfințirea acesteia, urcând crucea de metal pe turlă, are un puternic sentiment christic, insuflat și enoriașilor: „Pășea în sus (…) și dintr-odată l-a podi-dit plânsul (…). Erau lacrimile bucuriei, a(le) unei împliniri, venită parcă prea devreme. / -Mul-țumescu-ți Ție, Doamne!…” Axa etică substituie axa epi-că a romanului. Scriitorul, pu-nând protagonistul în numeroa-se situații dramatice și tragice imprevizibile, dezvoltă stări-efect sufletești și meditative pozitive, paginile de psihologie religioasă primesc densitate prin retrospective și momente liturgice, prin rememorarea „vocii” bunicii (statornic îndru-mător și „judecător” al său până la întâlnirea starețului Modest), ca și prin citarea unor pasaje din diferite cărți bisericești, multe dintre acestea cu răsfrângeri în peisaj și consonând cu feno-mene ale naturii, amintind astfel de Sadoveanu și de alții. Cartea, care demonstrează calități de bildungsroman, are și des-chideri monografice prin pre-zentarea unor obiceiuri, tradiții, superstiții, eresuri și preju-decăți, multe, dintre ultimele trei, traumatizante și dezuma-nizante, indicând un nivel de civilizație rurală anacronic (la un moment dat, protagonismul constată exasperat „nebunia lumii”). Din când în când des-coperim disponibilitățile autoru-lui pentru caricatural în reali-zarea personajelor malefice. Dar narațiunea domină, este cursi-vă, adesea alertă, stăpânită. Limba folosită reflectă psiholo-gia personajelor (apreciabilă este adecvarea limbajului la context, inclusiv la „patologia creștină”, semn al autenticității „propovăduitorului” laic I. Ți-calo) și la specificul locului. Categoric, Meandre este o reu-șită, dar degajă și o doză de maniheism, determinant al câ-torva nedumeriri: este posibil ca, exceptând două-trei personaje (și ele, izolate), toată lumea sa-tului să împărtășească tacit atitudinile dușmănoase față de Victor (poreclit, nelogic, Antihris-tul), hulirea și ostracizarea fe-meii-„pocitanie”, iar dintre numeroșii bărbați care participă la ceremonia de sfințire a bi-sericii, niciunul să nu sară în ajutorul femeii brutalizate de o „fiară de om” la câteva zeci de metri, deși femeile i-au îndem-nat la acest act uman (dovedi-tor de creștinism) ? Este de acceptat ideea – emanată din jumătate de carte – că regimul comunist a înăbușit / anihilat mai toate resursele umane pozi-tive din sat ? Sunt întrebări care nu vizează diminuarea evaluării, ci doar sugerarea evitării exce-sului de intenție al unui autor care poate deveni reprezentativ pentru literatura religioasă ro-mânească. Având în vedere penuria de beletristică ortodoxă, cartea merită o difuzare largă și cu ajutorul clerului și, în cazul insuficienței tirajului, o reeditare pentru oportunitatea și tran-șanța situării într-o morală exem-plară. În acest caz, propun, cu bună-intenție, autorului să vadă dacă nu cumva unele personaje „cuvântează” depășind mobilu-rile inițiale, iar jurnalul lui Mo-dest are scriitura prea asemănătoare cu cea a naratorului-autor.