O porțiune din Spitalul Vechi Suceava – muzeu!

În urmă cu câteva săptămâni, cu prilejul lansării volumului II de corespondență Leca Morariu, distinsul istoric literar Eugen Dimitriu a povestit că, îngrijorat de vestea dărâmării vechiului spital județean, de fapt a clădirii de la stradă, a chemat-o pe dr. Alis Niculică, de la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava, pentru câteva fotografii-document la fața locului. ,,Măcar atât să rămână!” Am scris atunci, sugerând deliberativului sucevean să-l invite și să-l asculte pe dl Eugen Dimitriu, să asculte mai exact istoria, reiterând argumentele Domniei Sale în favoarea ideii salvării unei porțiuni din corpul menționat și a transformării lui într-un corp muzeal.
 

O mai facem o dată, pe scurt, amintind, ale-șilor și numiților noștri care pot să sprijine îmbogățirea Sucevei cu un nou spațiu cultural, că în partea din dreapta a lungii clădiri fără etaj de la stradă (cea dinspre Stațiunea Agricolă, cea din stânga fiind destinată administrației instituției) a fost locuința directorului, ilustrul Teofil Lupu, mentor (asemenea doctorului Andriu în perioada noastră, spune dl Eugen Dimitriu) al unor generații întregi de chirurgi, persona-litate de prim rang a Buco-vinei, remarcabil și ca om de știință, și ca deschidere cul-turală; că în spațiul acesta a locuit o vreme, ca soț al fiicei sale, Octavia, și ginere al său, o altă personalitate a Buco-vinei – Leca Morariu și că, nu în ultimul rând, aici a func-ționat în anii 1926-1929 redacția revistei literare și de folclor „Făt-frumos”, condusă de Leca Morariu. Nu în ulti-mul rând, pentru că viața lor aici a impregnat spațiul cu veritabilă culturalitate, și prin personalitățile care le-au trecut pragul, începând – ne-a enumerat dl Eugen Dimitriu – cu Nicolae Iorga, George Enes-cu, Al. Brătescu-Voinești, și prin reuniunile muzicale în care se produceau frații Aurel Morariu, Leca Morariu, Victor Morariu, Elvira Torouțiu, pre-cum și Octavia Lupu Morariu, și prin tot ceea ce înseamnă respirația unei reviste cultu-rale: întâlniri, dezbateri, schimb de idei. Concret, prin salvarea por-țiunii din dreapta a clădirii de la stradă, cea care a fost lo-cuința lui directorului Teofil Lupu, în care au stat o vreme Octavia și Leca Morariu și în care a funcționat redacția re-vistei ,,Făt-frumos”, s-ar pu-tea amenaja un corp muzeal care să le perpetueze amin-tirea, a lor și a prietenilor lor, a lor și a publicațiilor vremii în care toți au scris și tipărit, înzestrând o Suceavă care are doar o singură casă memo-rială, o Suceavă care, spune dl Eugen Dimitru și suntem întru totul de acord, trebuie să se deschidă cu adevărat turis-mului și unui circuit turistic, cu un punct de mare interes și atracție pentru vizitatori chiar de la intrarea în municipiu. „Pierderea acestei ocazii, ar fi ireparabilă”, mai spune dl Eugen Dimitriu. Și suntem convinși că are dreptate. Reproducem în acest spațiu și câteva imagini-document din patrimoniul Fundației Culturale „Leca Morariu” Su-ceava (președintă: Olar Ma-ria), începând cu figura lui Teofil Lupu (1869-1935), nu numai medic de excepție, dar și întemeietor al Băncii Buco-vinei prin care a subvenționat apariția unor numere din „Făt-Frumos”, precum și al Fon-dului Cultural Istroromân, pentru susținerea cercetărilor din domeniu; autor, între alte-le al broșurii „Soluții la câteva probleme bucovinene”, a fost deputat și senator. Imaginea 2 o surprinde pe Doamna Profesoară (cum i-a spus cu respect Suceava, și până și du-pă stingerea sa din viață, Octaviei Lupu-Morariu, tână-ră, pe treptele locuinței tatălui ei din Spitalul Vechi, împo-dobite cu flori și bucurie. Ima-ginea 3 imortalizează un moment deosebit, al nunții Octa-viei cu Leca Morariu (pe 27 decembrie 1925), în locuința directorului socru mic, moment în care dna Maria Olar îi recunoaște, în afară de miri, pe părinții Octaviei, pe tatăl (văduv atunci) al lui Leca, pr. Constantin Morariu, și pe sora lui Leca, Elvira Torouțiu. Se remarcă eleganța interioru-lui, cu soba de teracotă albă, și cu piese de mobilier de ca-litate, purtate de Octavia și Le-ca Morariu prin peregrinările lor și care astăzi (ca și icoa-na), recondiționate, se păs-trează cu grijă în patrimoniul Fundației Culturale „Leca Mo-rariu”. În continuare, coperta numărului I-II/1935 al re-vistei ,,Făt-frumos”, număr festiv la un deceniu de la apa-riție, care se deschide cu arti-colul „Zece ani” de Constan-tin I. Popescu: „Zece ani de când, odată cu florile dalbe albe ale unor hăulitoare nopți de iarnă, în idilicul Pavilion II al Spitalului dela Suceava, tresăltam de apariția plăpân-dului Nr.1 An. I din Revista de literatură și folclor «Făt-fru-mos»”. Ultima imagine este reprodusă din același număr al revistei, în care ilustrează articolul redacțional „Unde s’a tipărit și s’a redactat «Făt-frumos»”, însoțit de această explicație: „Pavilionul II dela Spitalul Suceava, adăpost al lui «Făt-frumos” An.I 1926- An. IV 1929”. În încheiere, tot la dl Eugen Dimitriu ne întoarcem, și la convingerea Domniei Sale (și a noastre) că statutul actual al Sucevei, nu numai de centru județean, ci și bucovinean, im-plică răspunderi și aștep-tări mari. Una din acestea se referă la porțiunea menționată din Spitalul Vechi, al cărui destin trebuie să se scrie într-un Muzeu Nou.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI