Ca președinte al celui mai vechi partid din România și urmaș a lui Coposu, dlui Miluț ar trebui să-i fie rușine. În primul rând pentru că nu a înțeles mare lucru din democrație și că nu înțelege, de mul-te ori, proprietatea cuvintelor. I-am ascultat dlui Miluț discursul de la finele ședinței pe care a avut-o la Suceava, cu delegații la Conferința Județeană de alegeri. Nu e lipsit de importanță să a-mintesc aici că din peste 150 de persoane cât erau la începutul ședinței, la final au mai rămas doar câteva zeci, și vorba aia, li se adresa numărul 1 din partid. Dl Miluț a început să înjure presa, cea centrală în mod special, că nu dorește să-i ia banii din buzunar și să-l lase să bată câmpii prin paginile ziarelor și pe la televiziuni, totul sub egida publicității plătite. Președintele PNȚCD nu a înțeles nici până acum că nici un ziar din țara asta nu este obligat să scrie ceva despre cineva decât dacă are un interes. Acel interes e dictat fie de politica ziarului, fie de cititori. Banii dlui Miluț sunt cât se poate de buni, dar nu vor acoperi niciodată lipsa de viziune politică a președintelui PNȚCD și nici nu-l vor crește în ochii oamenilor. Dl Miluț a înțeles exact pe dos filosofia electora-tului din România. El încă mai crede că poate să se nască un al doilea Becali, care pretinde că are idee despre politică nu-mai pentru că aruncă euro în stânga și în dreapta cu gândul la procente electorale. Din punctul de vedere al liderului țărănist lucrurile sunt foarte clare. Toți ziariștii trebuie să facă sluj la buzunarele sale. Nu l-am înțeles încă pe dl Miluț de ce nu încearcă să facă el un ziar sau un post de radio sau o televiziune națională și apoi poate va înțelege cât de puțin cu se mănâncă meseria de jurnalist. În al doilea rând dl Miluț ar trebui să treacă mai des pe la Suceava ca să ia lecții de politică de la prefectul Orest Onofrei. Acesta din urmă a ajuns în funcție după ce mulți ani la rând a muncit în PNȚCD și pentru țărăniști, pentru ca adevărata confirmare a valorii să i-o dea PNL. Dl Onofrei, alături de un mic grup de țără-niști, a trecut la începutul lui 2004, de la PNȚCD la PNL. Pe vremea aia, domnia sa era vicepreședinte la nivel național al PNȚCD. Dl Onofrei a făcut și un apel la acea vreme la fuziunea cu PNL, încercând să-i trezească pe țărăniștii care conduceau partidul din beția pe care ți-o oferă apropierea alegerilor și gândul că iar vor fi în Parlament și la Guvernare. PNȚCD nu a intrat în Parlament, însă dl Onofrei a ajuns deputat și apoi prefect al județului. Cert este că lecția pe care le-a dat-o ac-tualul prefect a durut. Mai tare însă ar trebui să-i doară azi pe foștii combatanți ai dlui Onofrei, printre care se număra în 2004 și deputatul Vasile Lupu (actual membru marcant al PNȚCD), faptul că dl Miluț vine și propovăduiește crearea Po-lului de Dreapta prin lipirea de PNL. În sfârșit au înțeles și țărăniștii că trebuie să facă ceva pentru a supraviețui și că soluția este sub carapacea liberală. Păcat însă că cei care mai cred în țărăniști și în munca lui Corneliu Coposu sunt scârbiți de liderii actuali ai partidului.
PNȚCD Suceava a avut parte săptămâna trecută de vizita președintelui partidului, dl Marian Petre Miluț. Ca entitate umană, dl Miluț nu e cu nimic mai bun decât zecile de intelectuali suceveni care își dau cu părerea în parcuri sau pe terase asupra problemelor de zi cu zi.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii