Pensiile, motiv de (nou) scandal între Palate

Președintele Comisiei de muncă, familie și protecție socială din Senat, senatorul PNL de Suceava, Tiberiu Prodan, a declarat, joi, că declarația președintelui României privind majorarea pensiilor este „plină de amar”, pentru că majorarea pensiilor a fost realizată de PNL, și nu de PD, care a deținut mai mult de doi ani portofoliul Muncii și Protecției Sociale.
 

Dl Prodan a declarat că președintele Traian Băsescu „este deranjat” de faptul că Guvernul României a decis majorarea pensiilor cu 43 la sută. „Este de asemenea deranjat că PNL începe să crească în sondaje și că liberalii ar putea să beneficieze de voturi din partea celor 5,6 milioane de pensionari”, a spus senatorul liberal. El a arătat că, în aceste condiții, președintele Traian Băsescu a decis să intervină politic cu o declarație prin care să ridice suspiciuni asupra posibilității de apli-care a acestei decizii guverna-mentale. „Declarația dumnea-lui este plină de amar, vărsat de fiere, știind, de mai bine de jumătate de an, de pe vremea când dl Gheorghe Barbu era ministru al Muncii, despre posibilitatea măririi pensiilor, dar nu erau finalizate discuțiile dintre Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor Publice”, a spus dl Prodan. Senatorul liberal a arătat că, faptic, fondurile de la bugetul de pensii, acumulate din salarii mai multe și mai mari au crescut cu 1,73 miliarde de euro, din care mărirea de 43 la sută reprezintă 1,54 de miliarde de euro și că va exista și o economie de aproximativ 200 de milioane de euro. „Acestea sunt cifrele pe care le dețin Ministerul Finanțelor Publice și Casa Națională de Pensii și pot acoperi, din ianuarie 2008, aceste măriri ale pensiilor”, a spus președintele Comisiei de muncă, familie și protecție socială din Senat. El a mai precizat că solicitarea PSD de majorare a punctului de pensie la 43 la sută nu este sustenabilă la această oră, dar va fi luată în discuție la proiectul de buget pentru anul 2009. Președintele Traian Bă-sescu a declarat, miercuri, că Legea pensiilor va ajunge vineri la promulgare și că va cere imediat Guvernului pre-zentarea resurselor financiare cel puțin pe termen mediu pentru a avea conștiința împă-cată că nu va contribui la pră-bușirea fondului de pensii în 2009 sau 2010. Președintele a spus că este exigent în pri-vința promulgării Legii pensiilor, pentru că nu dorește să fie părtaș la o eventuală păcăleală la adresa pensionarilor. Dl Băsescu a explicat că aplica-rea acestei legi înseamnă o creștere a veniturilor în buge-tul de pensii, pe 2008, de 2,5 miliarde de euro. Potrivit pre-ședintelui, această creștere nu poate fi pusă pe seama creș-terii economice de 6% din 2007. „Rămân descoperiți 1,5 miliarde”, a susținut dl Băses-cu, adăugând că prin această creștere ar putea fi afectate angajamentele asumate în programul de guvernare legate de creșterea bugetului alocat educației de la 5% la 6% din PIB, în 2008.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI