Președintele Organizației Municipale PD Suceava, dl Neculai Barbă, a spus miercuri, într-o conferință de presă, că dl Nichitean ar putea fi instalat în funcția de vicepreședinte, una singură rămasă vacantă în această organizație. Dl Barbă a mai spus că cererea dlui Nichitean privind ocuparea postului a fost deja depusă la sediu și că ea va fi supusă votului Consiliului Local de Coordonare al PD, în reuniunea de la finele acestei luni. Domnia sa a evitat să se pronunțe în legătură cu șansele dlui Nichitean de a fi desemnat vicepreședinte, dar a subliniat că „în partid este loc pentru toată lumea”. Brândușel Nichitean a fost reprimit în Partidul Democrat în luna februarie a acestui an după ce Biroul Permanent Național al PD a apreciat că sancțiunea aplicată poate fi ridicată. Fost vicepreședinte al organizației județene PD, dl Nichitean, a fost trimis în judecată pentru că ar fi votat de cinci ori la alegerile generale din noiembrie 2004, fiind sancționat de Judecătoria Suceava cu amendă penală de 10 milioane de lei, pedeapsa fiind însă cu suspendare. Domnia sa a fost exclus din partid în data de 6 decembrie 2004, hotărârea fiind votată de 165 de membri ai Consiliului Județean de Coordonare al PD Su-ceava din cei 177 prezenți. Dl Nichitean a candidat în alegerile parlamentare din noiembrie 2004 pe poziția a doua pe lista Alianței D.A. Suceava pentru Senatul României și a câștigat demnitatea de senator, dar mandatul său a fost invalidat de plenul Senatului chiar la constituirea acestuia.
Candidatul PD Suceava care a pierdut în anul 2004 funcția de senator al României pentru circumscripția județului Suceava pentru că a fost prins votând în cinci secții de votare, dl Brândușel Nichitean, ar putea reveni la conducerea organizației municipale Suceava a partidului. Dl Nichitean ar putea, până la finele lunii iulie, obține funcția de vicepreședinte în PD Suceava, care ar fi de fapt prima funcție de la reprimirea sa în partid, eveniment petrecut în luna februarie a acestui an.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii