În sănătate „sunt probleme grave”

Purtătorul de cuvânt al PLD Suceava, dl Cristian Irimie, fost director al spitalului județean Suceava, a declarat marți, că moțiunile simple pe tema sănătății inițiate atât de PD și PLD cât și de PSD „au fost subțiri” și nu au atins principalele probleme din sistem.
 

Dl Irimie a spus, într-o conferință de presă, că moțiunile simple în domeniul sănătății nu au pus întrebarea corect privind situația din sistem, arătând că „sunt probleme grave în sănătate”. El a spus că „toată lumea vorbește de medicamente compensate și gratuite și de cozi”, când de fapt problemele sunt legate de întregul sistem, „cum se distruge un sistem de învățământ medical, cum risipim forța de muncă calificată”. Dl Irimie a arătat că atât medici, cât și personal medical mediu părăsesc sistemul și pleacă la muncă în străinătate, iar aproximativ 20 la sută din absolvenții facultăților de medicină preferă să plece să lucreze în străinătate. Dl Irimie a arătat că ministrul sănătății dorește desființarea primariatului pentru medici, motivând că acest grad profesional nu există în UE, în timp ce în grila de salarizare sunt diferențiate salariile pentru medici specialiști și medici primari. „Ori desființăm grila de salarizare, ori lăsăm și primariatul”, a spus dl Irimie. El a mai criticat prestația managerului Spitalului Județean Suceava, dl Costică Dăscăliuc, arătând însă că acesta nu poate fi demis pentru că nu se cunosc clauzele din contractul de management. Dl Irimie a spus că dl Dăscăliuc a fost numit de prefectul Orest Onofrei cu dorința de a îmbunătăți calitatea managementului spitalului, acesta fiind sprijinit de PNL. „I s-a cerut demisia de către Consiliul Județean, care ar fi trebuit însă să aibă doi membri în Consiliul Consultativ al spitalului pentru a monitoriza activitatea, dar acest Consiliu Consultativ nu există”, a mai spus dl Irimie. El a arătat că nu dorește demiterea dlui Dăscăliuc din funcție, ci persoanele care l-au propus și susținut pentru această funcție să-și asume răspunderea. Prefectul de Suceava, dl Orest Onofrei, a anunțat, la începutul lunii iunie, că a solicitat, în scris, ministrului sănătății, să verifice modul în care conducerea Spitalului Județean de Urgență Suceava își face datoria, arătând că „este foarte grav” că un spital de urgențe nu are computer tomograf funcțional. El a mai arătat că „toată lumea” este nemulțumită de ceea ce se întâmplă la Spitalul Județean Suceava, dar hotărârea privind managementul acestei unități spitalicești aparține Ministerului Sănătății. Dl Onofrei i-a reproșat managerului SJU Suceava că a păstrat aceleași persoane în conducerea unității. „Nu poți să faci management performant cu aceiași oameni, care s-au dovedit neperformanți”, a mai spus prefectul de Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI