Execuția primei centuri ocolitoare a municipiului Suceava începe la toamnă

În ședința de săptămâna aceasta, Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici a rutei ocolitoare a municipiului reședință de județ. Investiția va demara în tomna acestui an și se va derula pe parcursul a 3 ani. Varianta de ocolire are o lungime de 13,2 km și va prelua traficul de pe DE 85 pe traseul Moara – Mihoveni – Pătrăuți – Siret, precum și cel de pe DN 576 dinspre Vatra Dornei înspre frontiera cu Ucraina. Valoarea proiectului este de 67 de milioane de euro, sumă suportată în întregime de Ministerul Transporturilor. Carosabilul cu 2 benzi va avea o lățime de 7 metri și va permite o viteză de circulație de 80 km pe oră.
 

Pe traseul ocolitor vor fi construite 3 viaducte, de 384,5 metri, 295,5 metri și, respectiv, de 249,5 metri. Amenajate vor fi și un număr de 6 poduri, dintre care unul pe râul Suceava, în zona Mihoveni, în lungime de 17,7 metri. Primăria Suceava a organizat licitație și pentru studiul de fezabilitate al celei de a doua centuri ocolitoare, cu caracteristici similare primei, pe varianta Bosanci – Ipotești – Salcea. Acesta va prelua traficul greu dinspre Fălticeni și-l va dirija înspre Botoșani și Dorohoi. Valoarea lucrărilor însumează în jur de 10 milioane euro, proiectul de finanțare fiind depus la Agenția de Dezvoltare Regională Nord Est.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI