El a explicat că Petru Carcalete se face vinovat de politizarea școlilor sucevene, prin îndepărtarea tuturor directorilor de școli membri ai PSD. „Îl sfătuiesc sincer, că acum are posibilitatea, să lase învățământul sucevean să-și urmeze drumul, și să se întoarcă la catedra sa de profesor. Și țin să-i aduc aminte că eu am fost schimbat din funcția de inspector general adjunct pe motiv că m-aș fi opus realizării programului de guvernare al noii puteri. Oare acum dumnealui nu face același lucru, fiind în opoziție cu guvernarea PNL?”, a mai spus dl Iordache.
Președintele PSD Suceava, dl Virginel Iordache, a cerut ieri demisia dlui Petru Carcalete de la șefia Inspectoratului Școlar Județean Suceava. Dl Iordache a precizat că este anormal ca acesta să declare că ministrul educației, dl Cristian Adomniței, a politizat vizita pe care acesta a efectuat-o în județul Suceava la începutul acestei săptămâni. „Nu vreau să mă transform în avocatul dlui Adomniței. Dar din punct de vedere al comportamentului și al comunicării, oricine ar fi avut dreptul să vorbească despre această vizită, însă cel mai puțin îndreptățit este dl prof. Carcalete”, a precizat dl Iordache.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii