Într-o dispută aspră

Soluția, în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Comisarul-șef Mircea Stoleriu, fostul șef al caguliștilor suceveni, singurul polițist din cadrul IPJ Suceava care a tras ponoasele dispariției peste graniță, în 2003, a magnatului de Bosanci, Severin Tcaciuc, a câștigat o bătălie importantă din războiul pentru dovedirea, spune el, a nevinovăției sale. Curtea de Apel Suceava a casat (la sesizarea lui Mircea Stoleriu), în dosarul cu numărul 4636/39/2006, rezoluția procurorilor prin care era dispusă neînceperea urmăririi penale împotriva actualului șef al IPJ Suceava, comisarul-șef Nicușor Todiruț. Totodată, instanța a trimis înapoi Parchetului Curții dosarul în vederea completării urmăririi penale. În opinia lui Mircea Stoleriu, există mai mulți vinovați de abuzul judiciar căruia i-a căzut victimă. „Aceștia au divulgat, încălcând Legea 51/91 a siguranței naționale, în presa locală, date și informații care rezultă din interceptări telefonice și din procesul specific de culegere a informațiilor. Mi-au fost aduse imense prejudicii morale, atât mie, cât și familiei mele, dar mai ales, prin abuzul pe care l-au săvârșit, au determinat calvarul meu judiciar, pentru că, până la urmă, instanța trebuia să condamne pe cineva” , spune Mircea Stoleriu.
 

Arestat la o lună și jumătate după plecarea lui Severin (magnat urmărit penal în mai multe dosare de natură economică), comisarul-șef a contestat vehement măsura luată împotriva lui, catalogând-o drept farsă judiciară. Deși inițial procurorii PNA afirmau că dețin împotriva polițistului informații legate de fapta de favorizare a infractorului, privind părăsirea României de către inculpatul Tcaciuc Severin și probe că s-a interesat, ne-autorizat, la un punct de frontieră, dacă acesta era dat în consemn la data plecării peste graniță a multimiliardarului din Bosanci, arestarea lui Mircea Stoleriu nu s-a făcut în legătură cu acest aspect. Ieșit în mod legal din țară pe 28 februarie 2003, prin Vama Borș, la ora 13,30, Severin Tcaciuc, este dat în urmărire internațională prin Interpol, el având de executat o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani (pentru furt). Actualmente, statul austriac i-a oferit azil politic. Mircea Stoleriu a executat 2/3 dintr-o condamnare de 5 ani, timp în care a stat în cel puțin 4 penitenciare din țară (ultima oară la Botoșani). Actul de acuzare al PNA Suceava conținea nu mai puțin de 7 capete care se referau la taxă de protecție, favorizarea infractorului, luare de mită, dare de mită, primire de foloase necuvenite și trafic de influență. În timp, chiar în perioada în care comisarul-șef făcea pușcărie pe baza lor, majoritatea dintre ele s-au dovedit a fi ori nefondate, ori pure invenții ale unor procurori prea zeloși. Comisarul-șef a fost condamnat în final doar pentru trafic de influență, și acela, spune el, neprobat. „Întreg eșafodajul procurorilor a fost o himeră. M-au condamnat pentru că i-aș fi dat unui inspector de la ITM o ușă pentru ca acela să emită ilegal un document. Fals! Dar, în final, pentru că trebuia să existe un țap ispășitor, m-au închis pentru acea ușă. E strigător la cer ce nedreptăți judiciare se pot petrece în România, la comandă! Totuși, eu nu doresc răzbunare, nu vreau ochi pentru ochi. Nu vreau decât aflarea adevărului. Singura mea vină a fost că am fost polițist”, adaugă comisarul-șef. Șeful IPJ Suceava a făcut recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. El ne-a spus că a mai existat un dosar la PCA Suceava, deschis tot în urma unei plângeri a lui Mircea Stoleriu, în care, printre altele, acesta îl acuza de fuga lui Severin. „Dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție, care, pe 4 mai curent, a păstrat, definitiv și irevocabil, soluția dată de Curtea de Apel Suceava, care este identică cu cea a PCA: NUP. Deci fapta nu există. Eu nu pot să-mi pierd timpul cu lucruri mărunte și să mă ocup de toate inepțiile pe care le visează unul sau altul. Știu doar că mi-am făcut datoria în limitele legii și ale fișei postului. Oricum, mă gândesc serios dacă merită să-l dau în judecată pe Stoleriu, după soluția dată de Înalta Curte, pentru denunț calomnios. Cât despre procesul pe rol, aștept hotărârea instanței”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI