Chiar nu se putea altfel ?

O manifestare culturală consacrată lui Simion Fl. Marian a marcat recent viața Sucevei. Gazetele (locale) au consemnat evenimentul prilejuit de împlinirea a o sută de ani de la moartea marelui folclorist reținând cele întâmplate. N-o să reiau datele în cauză, unele dintre acestea fiind cunoscute. Altceva vreau să semnalez și anume nota jenantă a acestei reuniuni care, în maniera știută, a pierdut din vedere, dincolo de toate, obiectivitatea nece-sară. Mai exact, respectiva deficiență e depistabilă încă din momentele inițiale, dacă nu din felul în care a fost gân-dită derularea acțiunii.

 

S-a ales Universitatea „Ștefan cel Mare” ca reper central: o ofertă elegantă, nimic de zis, mai ales pentru cei sosiți din afară. N-au lipsit cuvintele de curtoazie, deplasările în zonă sau micile atenții corelate cu semnificația evenimentului. Să nu uităm însă: Simion Florea Marian a fost un om al cărții și al scrisului, elemente prin care și-a clădit profilul de cărturar de primă notabilitate. Nu voi intra în amănunte, dar fie-mi permis să reamintesc, între altele, colecția de poezii populare, culegerea ,,Tradiții poporane române din Bucovi-na”, precum și numeroasele scrieri consacrate sărbătorilor calendaristice ale neamului. Ceea ce miră și motivează într-un fel motivația de față ră-mâne detașarea netă a organi-zatorilor față de scriitori, adi-că față de Societatea Scriitorilor Bucovineni. Devine aproape o nedumerire, ca să nu folosesc un termen abrupt. distanțarea inițiatorilor pro-gramelor de cinstire a lui S. Fl. Marian de oamenii scrisului de aici. (Și nu-i am în vedere doar pe cei din Suceava). De ce sărbătorind un nu-me de referință din istoria literară-culturală a Bucovinei e nevoie să ne detașăm de oamenii de acum ai scrisului, de cei care continuă într-un fel sau altul ceea ce au încercat și inițiat cei de dinaintea noas-tră? E de neînțeles această fudulie fâlfâită de mândrii ma-hări care nici nu pot tuși bine dacă nu-i cineva „de sus” ca să-i audă. Cam același scenariu s-au pus în mișcare și la manifesta-rea consacrată lui Ștefan cel Mare și Sfânt. De întâietate s-a bucurat aici (și nu înțeleg de ce) prea cunoscutul (în sens deloc fericit) Victor Crăciun, „clasicul reprezentant” al unei ligi din care, în afară de el, nu mai știu cine face parte, dar care își are începuturile hăt, hăt de prin decembrie 1989… Așa se explică rostul convocării lui cutare și cutare de la Chișinău și Cernăuți (pre-zenți mereu în preajma ,,clasicului” amintit), pentru ca acesta să le ofere medaliile aduse de la București. Că putea să le dea acolo, dar, mde, altfel sună când chestia s-a petrecut unde s-a petrecut. bineînțeles că Crăciun avea apoi să-și bifeze mândru în pomelni-cul lui de doi bani încă o ac-țiune. Că de asemenea protocoale se ține „dârzul” revoluționar de prin 1990 încoace. Iar după cum se vede, încă n-are de gând să renunțe. Și într-un caz și în celalalt, Suceava s-a arătat în postura sa de cenușăreasă neajutorată așteptând mărinimia înaltelor curți. Chiar altfel nu se putea?