Domnia sa a mai spus că PLD-iștii sunt dispuși să treacă cu vederea „faulturile din ultimele două luni” și că doresc să le ofere liberalilor un mărțișor sub formă de pa-pillon (în traducere egal Flu-ture) pentru a le aminti că acest lucru se poartă în fiecare zi”. Senatorul PLD-ist nu a putut să-și ascundă satisfacția reu-șitei înregistrării partidului explicând că „primăvara poli-tică a debutat cu înființarea PLD, partidul liberalismului de dreapta, partid născut euro-pean”. PLD a demarat proce-dura de înregistrare ca partid pe data de 27 decembrie 2006.
PLD s-a născut de 1 Martie
Vicepreședintele Partidului Național Liberal, senatorul de Suceava Gheorghe Flutur a anunțat ieri că partidul său a început oficial ofensiva pentru obținerea unui scor cât mai bun la alegerile euro-parlamentare din luna mai. PLD a fost înregistrat ieri la Tribunalul București ca urmare a unei decizii definitive și irevocabile a Curții de Apel București. „Am primit mărțișorul pe care-l așteptam. În sala de la Curtea de Apel cei care se consideră europeni, liberalii, s-au luptat pentru a ne refuza un drept european, cel al libertății de asociere. Am observat cum au căzut papioanele și au început să apară nervii și obstrucționările de tot felul”, ne-a declarat ieri dl Flutur, încercând să explice o stare de spirit care exista la București, în momentul când s-a anunțat decizia Curții de Apel.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii