Cheile împărăției (XIV)

Sfântul Vasile cel Mare: „Sfintele Scripturi poruncesc tuturor credincioșilor, fără nici o excepție, să se roage neîncetat și pururea să aibă în fața ochilor pe Domnul. Este împotriva credinței să se spună că ceva poate împiedica sau că nu este posibil de împlinit poruncile Duhului”. Sfântul Ioan Hrisos-tom: „Când vei ședea tu la citirea dumnezeieștilor cuvinte, mai întâi să te rogi lui Dumnezeu ca să-ți deschidă ochii inimii. Ca nu numai să citești cele scrise, ci ca să le și faci, ca nu spre păcat să citești cuvintele și viețile sfinților. Și iarăși, când vei citi cu multă sârguință, să citești cuvintele cu dinadinsul și cu toată inima și să nu te grăbești numai a întoarce filele”. „Mulți, din necitirea dumnezeieștilor Scripturi, s-au înstrăinat de la calea cea dreaptă și rătăcindu-se au pierit”.

 

„Cei care nu au râvnă pentru învățătura Scripturii, aceia nu sunt gospodari neavând nici ei înșiși și nedând nici altora nimic, murind de foamea neînțelegerii. Pentru că, precum pământul fără ploaie, chiar de ar arunca cineva sămânța în el, nu poate să rodească, așa și sufletul, de nu se va adăpa cu Scripturile, nu va putea să dea roade bune. Deci mare răutate este să nu înțelegi Scripturile și să umbli ca un animal necuvântător, putând ajunge la multe rătăciri. Căci viața în necunoaștere este o viață plină de lenevie și orbire sufletească. Și, precum cel lipsit de lumină nu umblă drept, așa și cel ce nu citește dumnezeieștile Scripturi în multe rătăciri se împiedică”. Exod 20.1, 17 Decalogul este un cod religios-moral care concentrează voința și învățăturile Domnului Dumnezeu, date poporului ales prin civilizatorul Moise, în muntele Sinai, cu scopul de a păstra nealterat monoteismul și, totodată, unitatea seminției semi-tice, dar și pentru respectarea unor reguli esențiale care duc la cunoaș-tere. Domnul Iisus Hristos, cel care nu vine în lume să strice „Legea și proorocii” (Matei 5.17), a recunoscut temeinicia Decalogului, l-a recoman-dat și i-a întărit validitatea (Matei 22.37, 39); adăugând că a venit „să împlinească” Legea veche, a spus: „Cel ce are poruncile Mele și le păzește, acela este care Mă iubește; iar cel ce Mă iubește pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu și îl voi iubi și Eu și Mă voi arăta lui” (Ioan 14.21); „Cel ce nu mă iubește nu păzește cuvintele Mele. Dar cuvântul pe care îl auziți nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis. Acestea vi le-am spus fiind cu voi. Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăța toate și vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu” (Ioan 14.24-27). 1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău. Să nu ai alți dumnezei în a-fară de mine!: Psalm 18.1; Psalm 138.8-10; Romani 1.19; 1 Corinteni 8.6; Ioan 4.24; Iacov 1.17; Romani 11.33; Apocalipsa 4.8-11; 2. Să nu-ți faci chip cioplit și nici vreo asemănare cu ceva din câte sunt în cer, acolo sus ori din câte sunt pe pământ, aici jos, ori din câte sunt în apele de sub pământ. Să nu te închini lor și nici să le slujești!: Exod 25.18-22, 26-32; Iosua Navi 7.6; Faptele Apostolilor 19.12; Coloseni 3.5; 1 Timotei 2.5; 3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deșert numele Lui!: Deuteronom 23.21, 22; Eclesiastul 5.4; Matei 26.63, 64; Romani 1.9; 1 Corinteni 1.23; Galateni 1.20; Evrei 6.13; 4. Adu-ți aminte de ziua o-dihnei ca să o sfințești. Șase zile să lucrezi; în ele fă-ți toate tre-burile, dar ziua a șaptea este o-dihna Domnului Dumnezeului tău; în ea să nu faci nici o muncă: Levitic 23.9-17; 36.39; Exod 12.16; 2 Tesaloniceni 3.10; Ioan 5.17; Iacov 5.4; v. Duminica: Ioan 20.1; Matei 28.1, 2; Marcu 16.1-7; Luca 23.54, 56; 24.1; Faptele Apostolilor 20.7; 5. Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie ție bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe care Domnul Dumnezeu ți-l va da!: Levitic 20.9; Pilde 6.20; Matei 19.17; 1 Ioan 4.20, 21; Efeseni 6.1-3; 4; 6. Să nu ucizi!: Geneza 4.10; Romani 6.23; Marcu 9.42; 1 Ioan 3.15; 7. Să nu fii desfrânat!: Efeseni 5.21-33; 1 Corinteni 6.8-10; 18; 8. Să nu furi!: 1 Corinteni 6.10; 9. Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău!: Pilde 19.5; Iisus Sirah 20.25; Ioan 8.44; Coloseni 3.9; Efeseni 4.25; 1 Petru 3.10; Apocalipsa 21.8; 10. Să nu dorești nimic din câ-te are aproapele tău!: Matei 15.19; 2 Corinteni 7.1. Sfântul Vasile cel Mare: „Vădit lucru este că mulți oameni astăzi nu se mai îngrijesc de păzirea po-runcilor Mântuitorului, ci se supun mai mult obiceiurilor și poruncilor omenești. Pentru că a petrece prin munți și prin pustietăți, și a se zăvorî pe sine în închisoare și a mânca o dată pe zi, și în tot chipul a se feri de pâine și de apă, și a purta haine aspre de păr, și a-și înfășura trupul său cu fier, și a umbla desculț, și a se culca pe pământ, și a fugi de vorbă multă, toate acestea sunt predanii bine așezate de sfinții bărbați. Datori sunt însă cei ce fac acestea mai întâi să păzească poruncile Domnului. (…) Se cade dar cu adevărat și pe acelea a le păzi și pe acestea a nu le lăsa și de fapte rele a ne feri după porunca lui Dumnezeu”. „Pentru că, dacă nu toate ne-ar fi fost de folos spre cunoștința mântuirii, apoi nu s-ar fi înscris toate poruncile, nici nu ni s-ar fi spus că este nevoie să se păzească toate”. Sfântul Ioan Hrisostom: „Omul pârâtor, trădător și martor mincinos este fiară prefăcută și mult împle-ticită, tulbură judecățile, desparte pe bărbat de femeie, încurcă pe stăpâ-nitori, face dezbinări, întărâtă pe oameni unul asupra altuia, desparte prietenii, varsă sânge, păgubește, răpește, nedreptățește, dezbracă orfanii, întristează văduvele, dărâmă case, risipește sate, pustiește orașe și pierde popoare întregi”. Sfântul Isac Sirul: „Mulțumirea celui care a primit îl determină pe cel care a dăruit să ofere daruri mai mari decât cel dintâi. Cel care nu mulțumește pentru cele mici, și când este vorba despre cele mari este mincinos și nedrept. Cea care conduce darurile lui Dumnezeu către om este inima, care se mișcă spre mulțumirea neîncetată. Cea care conduce ispita către suflet este cârtirea, nemulțumirea care se mișcă neîn-cetat în inimă. Gura care mulțumește pentru toate primește binecuvântare de la Dumnezeu și inima care rămâne totdeauna în mulțumire, sălășluiește în ea harul”. Sfântul Ioan Damaschin: „Este un lucru foarte bun și foarte folositor sufletului ca să cercetăm dumne-zeieștile Scripturi. Întocmai ca un copac sădit la izvoarele apelor (Psalm1.3), tot astfel și sufletul udat cu dumnezeiasca Scriptură se hrănește și dă rod copt. Prin Sfintele Scripturi suntem îndreptați spre virtute și contemplație netulburată, în ele găsim îndemn spre orice fel de virtute și îndepărtare de la toată răutatea … Să batem, deci, la paradisul prea frumos al Scripturilor, la paradisul cel cu bun mi-ros, cel prea dulce, cel prea frumos, cel ce răsu-nă la urechile noastre cu tot felul de cântări ale pă-sărilor spirituale purtătoare de Dumnezeu, cel care se atinge de ini-ma noastră, care o mângâie când este întristată, o potolește când este mâ-niată și o umple de bucurie veșnică… Să scoatem din izvorul paradisului apă veșnic curgătoare și prea curată, care saltă spre viața veșnică. Să ne veselim, să ne desfătăm fără de saț, căci are un har nesfârșit. Dar dacă am putea să culegem ceva folositor și din literatura laică, nu este oprit“. Matei 5.3-12; Luca 6.20-23 Fericirile sunt 9 sentințe expri-mate de către Domnul Iisus Hristos în comuniunea Apostolilor aleși, în care se concentrează învățătura Sa dumnezeiască, mântuitoare, consi-derându-se ca elemente ale primei Sale predici. Nu sunt o prelungire a Decalogului sau o înlocuire a aces-tuia, ci căi, în lumina celor Zece po-runci, pentru intrarea în Împărăția mesianică. 1. Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor. 2. Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. 3. Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul. 4. Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. 5. Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui. 6. Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. 7. Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. 8. Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este împărăția cerurilor. 9. Fericiți veți fi voi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea. Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri. Iezechiel 44.1, 2; Luca 1.46, 55 Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului, a fost descendentă din neamul regelui psalmist David, un exemplar uman de o candoare de-săvârșită, unică, un „trandafir mistic” pe care Dumnezeu l-a ales din toată lumea feminină pentru o misiune suprafirească: întruparea Fiului, pentru ca Iisus Hristos să primească alături de dumnezeirea Sa și partea umană, într-o întrepătrundere mis-tică tainică, pentru totdeauna indiso-lubilă. „Duhul Sfânt s-a pogorât peste ea… dându-i puterea de a primi Dumnezeirea Cuvântului și puterea de a naște. Atunci a umbrit-o Înțe-lepciunea ipostatică și Puterea Preaînaltului Dumnezeu, adică Fiul lui Dumnezeu, Cel de o ființă cu Ta-tăl, ca o sămânță dumnezeiască și și-a alcătuit Lui din sângele ei trup însuflețit” (Sfântul Ioan Damaschin). (Va urma)