Pentru spargerea barierei fatidicului 2 la sută

PNȚCD Suceava reclamă măsuri

O soluție ar putea fi o construcție politică cu fracțiunea desprinsă din PNL și grupată în Platforma liberală Stolojan-Stoica
Cristinel Macovei, președintele Organizației Județene Suceava a PNȚCD, militează pentru scoaterea partidului din actuala stare și aducerea formațiunii în prima divizie politică a țării. Liderul sucevean al creștin-democraților susține că, în ciuda eforturilor făcute pe plan județean, dar și la vârful formațiunii, aceasta nu reușește să se apropie de pragul electoral de 5 la sută. Domnia sa relevă că, din păcate, fuziunile cu URR și UCS nu au avut efectul scontat, ba, dimpotrivă, prima s-a lăsat cu un proces interminabil pentru schimbarea denumirii partidului, iar cea de a doua a fost anulată de instanță. Pe de altă parte, arată dl Macovei, procentul electoral al partidului se situează invariabil în jur de 2 la sută și din cauza redusei vizibilității la nivel național, membrii Biroului Național de Conducere așteptând aproape totul de la liderul Gheorghe Ciuhandu.
 

Președintele PNȚCD Suceava crede că o soluție la îndemână este întoarcerea la mesajul politic fundamentale al seniorului Corneliu Coposu: ”toleranță, deschidere, dialog”. „Dacă modelul nostru politic, Corneliu Coposu, a dat dovadă de toleranță, deschidere, dialog, pragmatism și a format împreună cu fracțiuni desprinse din PNL o mișcare politică de succes, de ce nu am putea să deschidem și noi dialogul și să realizăm o construcție politică împreună cu fracțiunea desprinsă din PNL și grupată în Platforma liberală Stolojan – Stoica?”, se întreabă Cristinel Macovei, menționând că un asemenea demers politic ar putea duce la spargerea barierei fatidicului 2 la sută. Liderul țărăniștilor suceveni se pronunță pentru continuarea procesului de reconstrucție a formațiunii prin susținerea, în continuare, a președintelui Gheorghe Ciuhandu și primenirea BNC, prin înlocuirea celor care nu au dat dovadă de implicare.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI