(Sir Alex Ferguson, antrenor Manchester United)
Aflăm din presă că mister Ferguson, un scoțian aterizat pe banca tehnică a formației Manchester United la 6 noiembrie 1986, a împlinit (și calculul e lesne de făcut) două decenii de când antrenează „diavolii roșii”. Desemnat de vreo șase ori drept cel mai bun antrenor din Anglia, anunțând cu pompă – în repetate ocazii – că se retrage, Sir Alexander Chapman Ferguson n-are de gând să se pensioneze. Și dacă pe Old Trafford (stadionul diavolilor, precum se știe, cunoscut și sub numele de „Teatrul viselor”) s-au perindat de-a lungul anilor numeroase vedete, inclusiv conducerea s-a schimbat (hățurile fiind preluate de americanul Malcolm Glazer), un om a rămas neclintit pe baricade, în pofida tuturor răzmerițelor și demiterilor (anunțate !) care îl pândeau: Sir Alex!
Vestea, după noi, n-ar trebui tratată cu lejeritatea pe care o afișăm cotidian, sub bombardamentul știrilor cancaniere. E vorba despre un record de longevitate într-o lume în care lucrurile se schimbă de azi pe mâine. Gândiți-vă doar la caruselul din fotbalul nostru mioritico-lepefiot. Nerăbdarea patronilor și a conducătorilor, zvonistica și behăiala actorilor-fotbaliatori, corupția, mahalagismul și urechismul, amatorismul în floare (chiar dacă toți se declară profesioniști, fiind departe, vai, de mentalitatea și comportamentul pe care l-ar cere acest statut), în fine, toată zarva iscată de o vorbărie fără suport oferă un spectacol jalnic. Vedeți vreun antrenor de la noi stând neclintit, în pragul furtunilor, apărând reduta vreo două decenii? Nici pomeneală. Chiar dacă năbădăiosul Gigi, cel plin de hachițe, l-a declarat recent pe Oli antrenor „pe viață” la Steaua, nu-mi prea vine să cred că toanele patronului nu vor da, cândva, în clocot. Mai ales că Steluța scârțâie. Amintiți-vă cum s-a spulberat idila dintre același Gigi și Pițurcă, o amiciție care părea de nedesfăcut și care s-a volatilizat iute când latifundiarul din Pipera, gălăgios precum îl știm, și-a vârât nasul în treburile echipei. Deci, sir Alex, taxat drept „un antrenor dur”, debutând la 16 ani ca jucător la Queen’s Park, a făcut „pasul cel mare”, salvând în acel an ManU de la retrogradare. Și apoi colecționând, în timp, o sumedenie de trofee (vreo 35!). Palmaresul este impresionant! Dar cel care cântă grațios la pian dă și cu gheata în cap (vezi episodul Beckham), urlă în vestiar, blagoslovit cu titlul de cetățean de onoare a trei orașe (Manchester, Glasgow și Aberdeen) este considerat un tip conflictual. Ca dovadă, lista victimelor, nu-me sonore, în-cepând cu Paul McGrath, Paul Ince, Lee Sharpe, Dwight Yorke, van Nistelrooy, Japp Stam, po-menitul David Beckham și încheind cu fostul căpitan Roy Keane, cel care și-a îngăduit să critice tactica furiosului Sir. Recent, în preajma momentului aniversar, Southend Utd., codașa eșalonului secund, a mai oferit o teribilă surpriză în „era Ferguson”, eliminând din Cupa Ligii diavolii din Manchester. Sir Alex a încasat bobârnacul și a promis că nu vor fi nici sinucideri, nici concedieri. Dar rușinea rămâne și acest „cadou”, bănuiți, nu era cel dorit de ambițiosul Ferguson. Dic-tatura Ferguson continuă însă! Da, Flahavan a scos tot, Eastwood a marcat un gol extraor-dinar, recunoștea – dezamăgit – managerul Alex. Obișnuit cu războaiele, Sir Alex înfruntă toate adversitățile, fără a fi un model. Iar dumasianul nostru titlu, amintind și de ci-nismul „profetului” Brucan, vrea să spună că și în fotbal e nevoie de răbdare și de „men-talizare” (vorba cuiva). Exaltările, eufuriile (cum zicea Radu Cosașu), porția de injurii, bălăcăreala în care se complac – clocotind de indignare – atâția inși ponderoși din fotbalul autohton nu țin locul performanței. Și nici banii, oricât de mulți, nu ajung pentru a accede la masa bogaților. De pildă, Ahmetov se chi-nuie cu Mirciulică al nostru de câțiva anișori și anunță că demiterea (despre care trâmbițează ziarele) rămâne doar un vis kievean. Să prindă și Lucescu vreo două decenii la Donețk? Nici pomeneală.
Comentarii