Șase elevi de la „Petru Rareș“ – două săptămâni în Germania

Șase elevi din clasele de bilingv-germană de la CN „Petru Rareș”, însoțiți de doi profesori, au fost, pentru două săptămâni (21 aprilie – 5mai), mesagerii învățământului sucevean în Germania. Grație unui parteneriat dintre colegiul sucevean și Wernher von Braun Gymnasium din Friedberg, început acum aproape doi ani, elevii noștri au participat la cursurile germanilor, câte 6 ore pe zi, au făcut teme, toată conversația fiind doar în limba germană, și au fost antrenați în activități extra-școlare. Ei au fost cazați în familiile unor elevi germani, învățând totodată modul de viață și de organizare al acestora. „Elevii noștri au putut face asemănări și deosebiri cu învățământul românesc. Au cunoscut sistemul lor de învățământ și au ajuns la concluzia că elevii muncesc mult mai mult la noi și au cunoștințe de cultură generală mult mai bogate”, ne-a precizat profesoara de germană Ștefan Mitre, care a însoțit elevii alături de prof. Mihail Erhan.
 

Sucevenii au fost impresionați în Germania de curățenia de peste tot și mai ales de străzile perfect asfaltate, fără gropile pe care le-au simțit din plin la dus și întors, pe drumul din țara noastră. Această vizită a urmat celei întreprinse la Suceava, în octombrie 2005, de 5 elevi de la gimnaziul de Friedberg, care au venit însoțiți de profesorul de latină Matthias Egger. Parteneriatul dintre cele două școli a fost posibil prin intervenția și cu ajutorul directorului Bukowina Institut din Augsburg, dl Otto Hallabrin. Proiectul se adresează elevilor din clasele bilingv-germană de la „Petru Rareș”, care studiază inten-siv germana, având rolul de a dezvolta relațiile inter-umane și de a motiva elevii să învețe limba germană prin comunicare, vizite și corespondență cu colegii germani. România este a V-a țară parteneră a gimnaziului din Friedberg, alături de SUA, Irlanda, Italia și Franța. În cadrul parteneriatului, în perioada următoare, va fi realizată și o pagină web.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI