Încremeniți, în Muzeul Figurilor de Ceară

Considerat cel mai mare oraș european, cu o strălucire și un rafinament de neînchipuit (din care nu lipsesc, deseori, ceața, ploile, soarele și curcubeul), Londra se distinge față de celelalte mari capitale europene prin numărul mare al palatelor, prin celebrele taxiurile negre (cele mai multe fiind limuzine de lux), prin autobuzele supraetajate și prin numărul impresionant al instituțiilor de artă și cultură. În imensa me-tropolă își are reședința regina și familia regală (Palatul Buckingham), muzee faimoase, teatre și săli de concert renu-mite în întreaga lume. Două-trei zile, ca să vizitezi Londra, este prea puțin. Noi am avut noroc și am beneficiat de o săptămână „pe muchie”, folosind timpul din plin pentru documentare. Și am mai beneficiat, trebuie să recunosc, grație P.S. Sofronie, de niște creștini ortodocși deosebiți, care nu ne-au lăsat nici un moment singuri, ci ne-au ajutat să ne bucurăm din plin de minunățiile londoneze, pe care nu le mai întâlnești în alte părți ale lumii.

 

„Băieții”, chiar dacă erau la lucru, pe șantier, s-au îngrijit să avem în fiecare zi câte un ghid care să ne conducă prin marea urbe. Prima ieșire a coincis cu îndeplinirea unui vis de-al meu, pe care nu credeam că-l voi vedea realizat vreodată: vizitarea Muzeului de Ceară – Madame Tussaud. Florina, soția lui Paul, amândoi din Rădășenii Sucevei, doi tineri deosebiți, londonezi în toată regula de câțiva ani, ne-a fost ghid și gazdă pentru o zi. Respectând anumite reguli stricte, ne-am „britanizat” repede, chiar de la cumpă-rarea biletelor pentru metrou, când nimeni (dar absolut nimeni) nu face un pas peste dunga de culoare galbenă – dacă una dintre case nu este liberă ca să-ți cumperi cartela electronică de circulație pentru perioada solicitată. Fără această cartelă, practic, nu poți pătrunde în nicio stație de metro, pentru că portițele de intrare se deschid numai folosind un asemene tichet special. Ne-am acomodat re-pede cu… sistemul, am studiat harta întregii rețele de transport, pe care o poți vedea la tot pasul: în fiecare vagon, compartiment, stație, hol de intrare etc., plus pe nume-roase pliante pe care le poți procura chiar în momentul cumpărării tichetului de transport. Dar să rămânem pentru câteva momente cu ochii încremeniți la figurile de ceară ale unor celebrități… După cum ne-a spus Flo-rina, noi am avut noroc, rândul la casa de bilete pentru Muzeul Madame Tussaud nu era prea mare, așa cum e în sezonul turistic. Aveam în față doar câteva zeci de persoane, vreo 70 – 80 (vara numărul aces-tora se ridică, în permanență, la câteva sute), așa că s-a înaintat ușor. Intrarea – 23 de lire sterline de vizitator, adică peste 1 milion de lei de persoană, în banii noștri vechi. Și nu uitați că, anual, muzeul este vizitat de peste 2 milioane de oameni! Până a ajunge la saloanele ce găz-duiesc marile personalități, admirăm, încrustate în diverse „mulaje”, talpa piciorului drept a lui Beckham, o mână a lui Michael Jakson, una a lui Tom Jones, în timp ce pe ecrane uriașe sunt pre-zentate diverse aspecte din mult căutatul muzeu. Intrăm și rămânem înmăr-muriți. Ca și cei pe care îi în-tâlnim, întrebându-ne, pentru câteva clipe, dacă sunt vii sau făcuți din ceară. Figuri isto-rice despre care învățasem la școală, oameni de știință, șefi de state, mari artiști sau spor-tivi ai lumii (unii încă în viață), prinți și regi, ce ți se par că sunt în carne și oase. Mare minune! Coborâm în istorie, iar timpul încremenește pen-tru câteva clipe pe chipurile celebrităților: Voltaire, Shakespeare, regina Victoria, Einstein, Van Gogh, Picasso, Franklin, Henric al VIII-lea, regina Elisabeta a II-a, prințesa Diana, Nelson Mandela, Marilyn Monroe, Brad Pitt, Mohammed Ali, David Bec-kham, Hitler, Saddam, Vlad Țepeș, Bush, Clinton și câți alții. De-a lungul anilor, la Muzeul Madame Tussuad au fost imortalizate peste 400 de figuri celebre din lumi dife-rite: teatru, muzică, politică, sport, modă, film etc., toate acestea necesitând peste o tonă de ceară, plus alte mate-riale. Marea majoritate a fi-gurilor nu sunt protejate de cordoane, așa că ne-am putut lipi de ele (cum procedau mai toți vizitatorii), făcând poze cu personalitatea dorită, ținând-o, prietenește, de după cap, de o mână sau chiar, în cazul unor cunoscute artiste, imitând o îmbrățișare. Toată această „lume” este lucrată în mărime naturală, lucru pentru care, după cum am aflat, este nevoie de o muncă titanică, de sisif: sute de măsurători și fotografii ale feței și întregului corp, pentru ca lucrarea să iasă identic cu originalul. „Nașterea” unui personaj durează cam 6 luni. Procesul tehnologic este foarte complicat. Se lucrează pe matrițe speciale din ipsos, cu ceară, material plastic, cauciuc și fibră de sticlă, pentru o rezistență sporită. Părul este natural, ales și implantat fir cu fir, iar hainele au apar-ținut, în multe cazuri, chiar personajului respectiv. Cum vizitatorii se răsfiră printre statui, iar cei mai mulți dintre ei stau nemișcați și le privesc, au fost multe momente când a trebuit să mă uit lung pentru a putea distinge care este ex-ponat, inert, și care-i viu. Iar cum muzeul are și o altă fațetă, cea a groazei, a terorii (de alt-fel ești avertizat, iar cei slabi de inimă sunt sfătuiți să renunțe la cea de a doua parte a vizitei), vă vom povesti și despre aceasta…