Adaptându-se din mers noilor cerințe, administrațiile locale își trimit pe bandă rulantă funcționarii la completări de studii, fie, acolo unde este cazul, procedează, în conformitate cu legea, la pensionarea cadrelor peste o anumită vârstă. Nu e mai puțin adevărat, însă, că procesul racordării la cerințele europene în materie e cât se poate de anevoios și ține, pe alocuri, și de… specificul local. Cu titlu de exemplu, un caz care se petrece la Primăria Salcea, semnalat nouă, dar și au-torităților în drept, de consilierul local Dragoș Mitrea. Domnia sa s-a adresat la începutul anului Prefecturii Suceava, sesizând faptul că dna Oltea Dumitraș, contabilă în cadrul Primăriei, refuză să se pensioneze, deși îndeplinește condițiile cerute de lege. Născută în 1948, dna contabil nu ar avea, potrivit sursei citate, nici măcar liceul. Dl Mitrea a primit din partea Prefecturii Suceava și, ulterior, a primarului Ilie Lungu, răspunsuri la problema ridicată. În 3.02.2006, prefectul Orest Onofrei îl înștiințează pe reclamant că „organigrama, aprobată de CL, și avizată de Agenția Funcționarilor Publici, funcția publică în a cărei fișă de post figurează atribuții de contabil este cea de referent, clasa III, grad profesional superior, ceea ce implicit înseamnă că persoana care ocupă acest post este necesar să îndeplinească condiția de pregătire de studii medii”. Reprezentantul primului-ministru în terito-riu îl informează pe reclamant, mai apoi, asu-pra faptului că, pentru a se putea angaja o per-soană cu studii superioare, este nevoie de întocmirea unei documentații și apoi obținerea avizului AFP, postul urmând a fi scos la concurs ulterior. Prefectul Onofrei își încheie oa-recum evaziv răspunsul: „De altfel, prin adresa (…), secretarul orașului Salcea i-a pus în vedere doamnei Dumitraș Oltea să-și întocmească în cel mai scurt timp dosarul de pensie”. Primarul Ilie Lungu este și mai criptic în răspunsul domniei sale, dând elegant proble-ma… după colț. Domnia sa reia o bună parte din scrisoarea prefectului (cea referitoare la condițiile înființării unei funcții publice cu stu-dii superioare și organizarea concursului), uitând a pomeni atât de recomandarea secre-tarului Primăriei referitoare la întocmirea de urgență a dosarului de pensie, dar și de decizia pe care este obligat s-o ia în calitate de șef al executivului local. De aici, și nedumerirea consilierului: „M-a surprins faptul că dl primar a preluat din răspunsul Prefecturii partea în care se explică în ce împrejurări Primăria poate angaja un contabil cu studii superioare și nu problema pensionării în termen legal pe care am pus-o în discuție. De ce se ocolește problema scoaterii legale și în timp legal la concurs a postului ce este liber faptic și legal din momentul când contabila a îndeplinit cumulativ condițiile de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, conform legii? Până la aprobarea necesară încadrării unui funcționar public cu studii superioare pentru acest post, care probabil se va face într-un timp foarte îndelungat, dar care ar fi indicat pentru orașul Salcea să fie cât mai urgent, doamna Dumitraș nu trebuie să se pensioneze conform legii, vala-bilă pentru toți cetățenii României? Fiind vorba și alte cazuri similare, tind să cred că dl primar dorește înființarea unui azil de bătrâni în pri-mărie. Ce legătură are pensionarea dnei Du-mitraș, legală, cu scoaterea la concurs a postului din organigrama aprobată de CL și avizată de AFP? În care domeniu omul nu se pensionează conform legii pe motiv că n-ar avea înlocuitor, cum se înțelege în cazul nostru?” În nici un domeniu, credem noi, doar că, după cum spuneam mai sus, procesul ra-cordării la cerințele UE, care nu ține numaidecât de înființarea unor legi noi, ci, mai ales, de respectarea celor în vigoare, se pare că e mai anevoios la Salcea. Cât despre azilul de bătrâni adus în discuție, e greu de crezut că dl primar are în vedere așa ceva, cu toată penuria unor astfel de stabi-limente pe raza județului. Edilul-șef de Salcea: „Nu țin să comentez astfel de afirmații, legate de azil, ale dlui consilier. Nu mă interesează nici ce-ar putea avea de împărțit cu dna contabilă, care are vârsta pensionării și lucrează încă. Și dl consilier este pensionar și lucrează, dar e treaba lui. Referitor la problema în dis-cuție, am sesizat Agenția Națională a Funcțio-narilor Publici pentru înființarea, potrivit statutului de oraș al Salcei, a unui post de contabil referent cu studii superioare. Este în interesul nostru, al comunității. Sunt pași de urmat, absolut necesari, ce nu pot fi eludați. Trebuie să avem o descărcare de gestiune la contabilitate. Se va organiza un concurs, apoi vom cere sprijinul Curții de Conturi, dna conta-bilă va efectua descărcarea de gestiune și se va pensiona. Nu ține nimeni cu dinții de post”. Dincolo de toate astea, care, nu ne îndoim, se vor rezolva până la urmă, în altă ordine de idei, zice-se că vor veni vremuri când și pentru ocuparea unui simplu post de paznic îți va trebui, dacă nu facultatea, cel puțin liceul.
Una dintre problemele cu care se confruntă în prezent administrațiile locale, dar care trebuie rezolvată în cel mai scurt timp (până la sau, oricum, puțin peste intrarea României în UE) se referă la creșterea calificării funcționarilor publici din subordine. Cea mai simplă cale de realizare a acestui deziderat comunitar constă în recrutarea personalului de gen ex-clusiv din rândul absolvenților de studii superioare. Așa stau lucrurile în toată Europa, în viziunea oficialilor care au instituit o astfel de regulă relația cetățean – administrație publică, avantajând ambii termeni ai ecuației, dar, mai ales, impregnând activității administrației parametri de funcționabilitate, de fiabilitate crescută, tocmai în vederea îmbunătățirii calității acestei relații.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii