În reviste

„România literară” (10/2006) publică o scrisoare a monahiei Elena Simionovici, muzeograf la Sfânta Mănăstire Voroneț, care merită cunoscută și de cititorii ziarului nostru: „Sunt o cititoare atentă a Revistei România literară. Am observat că acordă drept la replică și m-am decis să-i răspund succint autorului Limitele unei comparații, din nr. 7, 2006, Mihai Neamțu. / Dacă a vrut să fie interesant e problema lui. Dar a aduce în discuție cu povestea caricaturilor și «frescele atât de incorecte politic ale Voronețului» mi se pare o afirmație aberantă da-că nu excesiv de răuvoitoare. / Îi aduc aminte, dacă va fi știut vreodată, că pictura exterioară a Sfintei Mănăstiri Voroneț s-a realizat în anul 1547, departe de realitățile politice ale vremii noastre. În tehnica picturii în frescă sunt reprezentări ale Sfintei Scripturi, deci cele mai multe sunt Icoane. / Prezența reprezentanților unor popoare necreștine, în același registru cu Moise, este doar o invitație pe care acesta o face de a-l cunoaște pe Iisus Hristos. / Nu sunt caricaturi și niciodată de când suntem noi aici și vorbim oamenilor din toată lumea, de toate credințele, nimeni nu s-a arătat ofensat de prezența imaginilor pictate…”

 

Adela Popescu este prezentă în „Ex ponto” (nr. 3/iulie-septembrie 2005) cu o cronică, veritabil studiu, de Ileana Marin, consacrat poeziei sale din volumul bilingv, în română și japoneză, „Între noi – timpul”, apărut la editura niponă Michitani, și, de asemenea, în primul număr, dublu, pe acest an, al revistei „Intertext”, editată de Casa Corpului Didactic Boto-șani, de data aceasta cu un substanțial interviu, „Cine a zis că poeții ies la pensie?”, o convor-bire purtată la sfârșitul lui 2005 cu Helia Rimoga, în care, referindu-se la proiectele sale, Adela Popescu mărturisește: „Chiar vreau să mă întorc de unde am plecat. Adică, la editura care m-a debutat în 1975. Astăzi se numește Editions Cherche Midi și e condusă de poetul Jean Orizet împreună cu care Holley Chirot mi-a tradus în franceză cele 15 poeme din cartea pe care mi-a publicat-o însă Jean Breton, directorul de atunci, acum la pensie. Cine a zis că poeții ies la pensie? / Aș vrea să mă reîntâlnesc cu cititorul francez și să-i ofer, după 30 de ani, o recoltă mai bogată. Voi vedea care sunt noile condiții./ Poemelor nu le am grija, nu le zoresc nașterea. Le scoate la lumină viața, ca pe cele încă 4, din vara anului a-cesta, 2005.” Să le reaminti-m cititorilor că toate cele patru poeme au văzut lumina ti-parului întâi în „Crai nou”.