Suceava nu atrage medicii tineri

> Unul dintre motive îl constituie locuințele prea scumpe Medicii tineri nu sunt atrași să profeseze la Suceava, unul dintre motive fiind că nu li se poate asigura locuință. De aceea, chiar la spitalul sucevean, multe specialități au rămas „descoperite”, a precizat, ieri, directorul spitalului, dr. Cristian Irimie. „Asigurarea locuinței e o problemă, Suceava nu atrage medicii din această cauză, dar și din cauza distanței. E un oraș cu locuințe foarte scumpe, unde trebuie să plătești 200-300 euro ca să închiriezi o locuință, iar ca medic începător, cu un salariu de 5 milioane lunar, nu-ți permiți”, a spus dr. Irimie.
 

El a oferit o soluție dată și pe când era director la DSP și se confrunta cu aceeași situație, aceea de a se construi locuințe de serviciu, pentru medici, prin ANL, în curtea spitalului. În prezent, spitalul menționat se confruntă cu lipsa de medici la specialitățile ATI, chirurgie generală, dermato-venerice, oftalmologie, obste-trică-ginecologie, urgențe, neurologie, radiologie, chirurgie vasculară, ortopedie, neonatologie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI