Filiala județeană a PRM Suceava cere demisia de onoare din Parlament a deputatului Leonida Lari Iorga

Președintele organizației, ex-senatorul Gheorghe Acatrinei, face acest demers în urma renunțării dnei Lari la calitatea de membru al Partidului România Mare, precum și a declarațiilor injurioase la adresa partidului și a președintelui formațiunii, dr. Corneliu Vadim Tudor > În caz contrar, conducerea filialei sucevene intenționează să declanșeze procedura strângerii de semnături pentru invalidarea mandatului de deputat, adjudecat la alegerile parlamentare din noiembrie 2004, pe lista PRM Suceava PRM Suceava se delimitează de atacurile lansate, în ultimele zile, de deputatul Leonida Lari Iorga împotriva formațiunii politice care a promovat-o, lansat-o și susținut-o. Președintele Gheorghe Acatrinei a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că, timp de aproape trei legislaturi, dna Lari a fost acceptată și tolerată de suceveni din rațiuni de militantism național, dumneaei declarându-se o luptătoare pentru cauza românilor din Basarabia.
 

În timp, susțin peremiștii suceveni, s-ar fi constatat că „revoluționara” de peste Prut avea să înșele așteptările și încrederea. „Pe parcurs s-a dovedit că dna Lari este un maestru al subversiunii și manipulării, abilități dobândite de pe vremea când activa în Duma sovietică…, frecvente fiind încercările de destabilizare și orientare a unor membri înspre scopuri doar de ea știute… Își crease, de mai multă vreme, un grup de acoliți (Vasile Andronache, Nicolae Bereanu, Dumitru Mălășincă, Ioan Băncescu ș.a.) care, sistematic, complotau împotriva unității filialei”, relevă dl Acatrinei. PRM Suceava o acuză pe dna Lari că ar fi perseverat în impunerea la conducerea organizației județene a liderului de la municipiu, Nicolae Seliuc, ducând, în acest sens, o campanie de raco-lare și deturnare a susțină-torilor singurului înscris în cursă, conform statutului partidului, respectiv a dlui Gheorghe Acatrinei. Cu toate că dl Seliuc nu-și a-nunțase candidatura în timp util, afirmă ex-parla-mentarul sucevean, la Conferința județeană de alegeri din octombrie 2005, dna Lari a încercat un „puci”, aducând în sală mai mulți excluși din PRM, care, cu orice preț, voiau să-și vadă favoritul în funcția supremă. Din fericire, arată șeful PRM Suceava, „lovitura” a eșuat. După cum am mai relatat, plenul a optat cu covârșitoare majoritate în favoarea actualului lider, ex-senatorul Gheorghe Acatrinei. Cu toate acestea, menționează sucevenii adepți ai lui Corneliu Vadim Tudor, dna Lari a reușit, chiar dacă temporar, să-și strecoare protejatul și consilierul personal, Neculai Bereanu, la conducerea organizației din municipiul reședință de județ, „mai ales că voia să-l aibă și ca ginere”. „I-a mers, pentru o bucată de vreme, până când membrii Biroului executiv județean și-au dat seama de și, în unanimitate, l-au exclus pe Bereanu din partid, acesta și cu alte de gen”, a spus dl Acatrinei. Domnia sa ține să precizeze că deputatul Leonida Lari Iorga ar fi aproape necunoscută alegătorilor care au trimis-o în forul legislativ suprem, este adevărat, cu aportul conducerii județene, cabinetul parlamentar fiind deschis doar pe hârtie. „Dna Lari a fost la Suceava doar în mai și octombrie anul trecut, ocazie cu care, în buna ei tradiție, a iscat doar conflicte și certuri. Din cauza nepăsării și indolenței deputatei Lari, cabinetul parlamentar este somat sistematic să-și achite obligațiile la serviciile furnizate, datoriile însumând aproape 80 de milioane de lei vechi. Banii nu sunt un simplu moft pentru colegii de partid, dna Lari asumându-și, printr-un protocol, să achite, lunar, doar jumătate din cheltuiala cabinetului, restul suportându-l organizația județeană. Suma include și plata drepturilor consilierilor și a celuilalt personal aferent, conform legii. Acest fapt pune în dificultate și sediul Organizației județene al PRM, care funcționează în același imobil și riscă să rămână fără utilități. Chiar dacă este simbolică, deputatul Lari nu și-a onorat nici cotizația de membru de partid”, a arătat șeful peremiștilor suceveni. Gheorghe Acatrnei a precizat că luând în considerare cele menționate, organizația județeană, în numele electoratului fidel partidului, este decisă să declanșeze acțiunea de strângere de semnături în vederea solicitării, la Biroul Electoral Permanent Central, a invalidării mandatului de parlamentar a dnei Leonida Lari Iorga.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI