Un deputat sănătos nu poate munci decât eficient pentru cei care l-au ales. Și aproape sigur reprezentanții Camerei Deputaților sunt oameni cu o sănătate de fier sau, cel puțin, marea majoritate nu suferă de diabet. Altfel nu s-ar explica cele 86 de milioane de lei cheltuite pe cutiile cu bomboane cu care aceștia s-au dedulcit cu poftă anul trecut, după care s-au șters elegant pe la gură cu șervețele de aproape 70 de milioane de lei. Și pentru că omul sănătos și curat este obligatoriu și unul frumos, deputații români și-au confirmat des aspectul estetic în noile oglinzi cumpărate la Cameră, pe care românii au plătit, bineînțeles, cu aceeași liniște sufletească, aproape 70 de milioane de lei.
Un miliard și jumătate a costat, anul trecut, hârtia igienică a deputaților români, după cum a reieșit din lista de bunuri și servicii făcută publică marți de Biroul Permanent al Camerei. Am încercat să socotim cam câte suluri au consumat prea finele dosuri ale reprezentanților națiunii române, dar ne-am pierdut în operațiuni și am renunțat. Cert este că produsul a fost folosit la greu, semn că grija pentru destinele poporului asigură și un tract intestinal sănătos. Alte aproximativ 200 de milioane de lei s-au cheltuit în 2005 tot în „budele” deputaților pentru săpunul lichid, deodorantele de WC, pastile de pișoar, mături, mopuri și perii pentru aceleași WC-uri, alt semn că după ușile cu două zerouri activitatea deputaților este intensă și laborioasă. Pentru firmele care au obținut furnizarea acestor produse a fost mană cerească, dar și națiunea care le-a plătit poate fi mulțumită că banii s-au cheltuit, cum trebuie, spre binele ei.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii