Direcția Silvică, oprită de la exploatarea pădurilor Fondului Bisericesc

Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina a obținut, marți, în instanță, oprirea tăierilor de masă lemnoasă de pe fostele sale proprietăți, în suprafață de 192.468,41 ha pădure. Apărătorul Fondului în fața instanțelor de judecată, dl avocat VASILE TUDOR, ne-a declarat că „Tribunalul Suceava – înscriindu-se în linia instanțelor de recurs din România, care, până acum, toate au admis recursurile formulate de Fondul Bisericesc, în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce Fondul Bisericesc a pierdut procesele la instanțele de fond, a admis recursurile declarate de Fond în acțiunea în revendicare, prin deciziile pronunțate la 31 octombrie 2003 și la 13 octombrie 2005 –, împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Suceava, pe 20 decembrie 2005, a dispus suspendarea exploatării masei lemnoase de pe suprafețele de pădure ce formează obiectul cererilor de retrocedare, de peste 192.000 ha.
 

Hotărârea este irevocabilă, fiind pronunțată într-o procedură privind ordonanța președințială”. Domnia sa a mai ținut să menționeze că „Direcția Silvică Suceava, prin modul în care a acționat în acest domeniu, a ignorat în totalitate ordinul ministrului agriculturii și dispozițiile date de Regia Autonomă a Pădurilor, care interziceau scoaterea la licitație și exploatarea masei lemnoase de pe terenurile supuse cererilor de retrocedare formulate de orice proprietar din România care a avut proprietăți forestiere în județul Suceava”. Asta, în pofida și a faptului că instanțele judecătorești din alte județe, cum ar fi, spre exemplu, din Vâlcea, Alba etc., au admis asemenea cereri de interzicere a exploatării suprafeței fondurilor supuse restituirii, prin chiar hotărârile pronunțate de primele instanțe și menținute de instanțele de recurs. Referitor la acest aspect, dl avocat Vasile Tudor ne-a spus, insistând să-i reproducem întocmai cuvintele: ”Dacă în județul Suceava n-a fost posibil ca și primele instanțe să susțină suspendarea, probabil trebuie să revedem modul în care s-a stabilit interimatul pe o înaltă funcție în magistratură, la noi în județ”. Domnia sa crede că, în sfârșit, cel puțin parțial și provizoriu, blestemul lui Ștefan cel Mare (într-o Danie din 1503) privind ideea de confiscare în viitor a averilor Bisericii (Ortodoxe din Bucovina) deschide calea spre realizarea integrală a retrocedării: „Cred, sper că Direcția Silvică Suceava va termina cu asemenea ostilități privind opunerea la retrocedarea proprietăților și cu lipsa de respect față de dreptul de proprietate, și așteptăm ca această Direcție să se vindece de sindromul proprietății întregului popor și de nostalgia sovromurilor”. *** Directorul Direcției Silvice Suceava, Sorin Popescu, a anunțat, ieri, într-o conferință de presă, că va ataca decizia Tribunalului arătând că aceasta afectează activitatea DS, a agenților economici care desfășoară activități de exploatare în zonă, dar și a populației. „Aștept ca hotărârea să ajungă la noi, să o studieze juriștii. Dacă avem o cale de atac o vom folosi”, a spus dl Popescu. Domnia sa a arătat că, în caz contrar, va trebui să dispună oprirea exploatărilor, atât pentru volumul de 290.000 de mc de lemn contractat cu agenții economici, cât și pentru aprovizionarea populației cu lemne. „Activitatea agenților economici, cât și a Direcției Silvice Suceava va fi dată peste cap”, a spus dl Popescu, adăugând că decizia Tribunalului presupune sistarea exploatării pe două treimi din suprafața administrată de DS Suceava. „Noi va trebui în continuare să asigurăm paza și întreținerea acestei suprafețe de pădure fără să încasăm nimic, ceea ce presupune cheltuieli foarte mari”, a precizat directorul DS Suceava. La rândul său, prefectul Orest Onofrei a anunțat că, joi, la sediul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, va avea loc o întâlnire a reprezentanților Ministerului Agriculturii, Ministerului Justiției, ai Prefecturii Suceava și Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a unor juriști, în vederea găsirii unei formule legale pentru restituirea proprietăților Bisericii din Bucovina. El a explicat că „s-au conturat” două căi legale ce pot fi urmate pentru soluționarea corectă a acestei probleme, una fiind adoptarea unei legi de înființare a Fondului Bisericesc din Bucovina ca fundație de drept public, alta fiind adoptarea unui act normativ care să reactiveze Fundația de drept public a Bisericii din Bucovina, în forma și structura din 1945. „În ambele variante se poate constitui această fundație de drept public, căreia i se poate retroceda suprafața de pădure revendicată. Din păcate, fundația actuală nu respectă nici forma și nici structura celei desființate. În formula actuală, de fundație de drept privat, proprietatea nu ajunge la Biserică, ci la persoane care, oricât de bună-credință ar fi, nu pot fi Biserica Ortodoxă din Bucovina”, a spus dl Onofrei. Domnia sa consideră că în tot acest proces privind restituirea proprietăților Bisericii Ortodoxe din Bucovina s-a folosit „prea multă adrenalină, când trebuia folosită inteligența și buna-voință”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI