Magia și vrăjitoria, ispite ale zilelor noastre (I)

Vedem, în ultima perioadă (după 1989), o dezvoltare mare a numărului vrăjitoarelor, care apar fie la televiziune, fie în presa scrisă, în ziare centrale sau locale, inclusiv în ziarul „Crai nou”. Toate acestea se laudă că au poțiuni magice, cu puteri nebănuite, care îți transformă viața într-o clipă. Bineînțeles, acest lucru se întâmplă contra unei remunerații consistente. În schimbul acestei remunerații, primești rețete de succes în dragoste și afaceri, horoscoape care să te ferească de relele din viitor, hărți ale destinului, un adevărat comerț „spiritual”. Desigur că între magie, vrăjitorie și astrologie și alte diferite ritualuri există anumite deosebiri. Vom încerca să amintim acest lucru, dar, pentru noi ca și creștini, cuvântul Sfintei Scripturi este edificator, lucru ce ne determină să considerăm aceste învățături ca fiind influențate de o putere malefică.

 

Răspunsul la întrebarea dacă magia se identifică cu vrăjitoria îl găsim în cartea „Magia”, scrisă de Jean Servier. Astfel aflăm din această carte că Gheorghe Pavelescu „considera magia ca pe un corpus de elemente afective și spirituale la care participă o întreagă comunitate. Este asemenea unei lumi de fan-tasme care funcționează pentru o întreagă unitate socială. Or, vrăjitoria ar cuprinde tocmai ansamblul tehnicilor pragmatice de introducere în jocul social a mentalității magice. Pe scurt, vrăjitoria ar fi magia în acțiune”1. Constantin Bălăceanu Stolnici spune că „magia față de vrăjitorie este ca muzica simfonică, față de cea populară… Vrăjitoarele în schimb sunt persoane simple, de multe ori analfabete, care-și transmit oral relicvele unei magii elaborate, preistorice și ale unor forme de cult primordiale. Ele folosesc în mod mecanic, fără nici o fundamentare teoretică, procedee și formule stereotipe, care astăzi sunt în general inventariate de cei ce se ocupă de folclor”2. Nicu Gavriluță, în această carte, spunea despre vrăjitoare că sunt persoane pragmatice; eu zic că sunt persoane care știu să facă bani. Din ambele citate desprindem de fapt că diferența dintre magie și vrăjitorie nu este chiar atât de mare cum se încearcă a se impune de adepții magiei, pentru a atrage astfel oamenii, căci înțelegem clar din cele de mai sus că magia este teoria și vrăjitoria este practica aceleași învățături, și chiar și acele vrăjitoare analfabete au primit tot din magie, din preistorie, învățăturile pe care le pun în practică, deci vrăjitoria. Vrăjitoria și magia implică intrarea în legătură cu diferite spirite. Unii astrologi recunosc că sunt ghidați în activitatea lor de spirite care le descifrează viitorul. Puțini dintre aceștia recunosc că au de a face cu diavolul. Astfel vrăjitoarea Sybil Leek spunea: „astrologia este știința mea, vrăjitoria este religia mea”. În acest sens putem să înțelegem și următorul text: „E adevărat până la un punct, magicianul este foarte activ, reușind să stabilească legătura cu universul invizibil al acestor fascinante puteri. Or, după stabilirea legăturii, trupul și spiritul magicianului sunt învăluite de prezența demonilor astrali. Ei posedă pe deplin magicianul, devenind până la urmă singura parte activă”3. Se poate vedea clar cine lucrează în cazul previziunilor astrologice și ale celorlalte ramuri ale magiei și vrăjitoriei – diavolul. Părintele Cleopa definea vrăjitoria ca fiind invocarea puterii demonice în ajutorul oamenilor, în locul lui Dumnezeu, cu scopul împlinirii anumitelor dorințe omenești. Cuvântul vrăjitorie (gr. pharmakeia), adică farmece, spiritism, magie neagră, venerarea demonilor și folosirea drogurilor pentru producerea de „experiențe spirituale”, este folosit în Sfânta Scriptură referitor la vrăjitorii și magicienii egipteni care s-au întrecut cu Moise atunci când Faraon nu dorea să lase poporul să plece. „Faraon i-a chemat și el pe înțelepții Egiptului și pe vrăjitori; iar vrăjitorii egiptenilor au făcut și ei la fel prin vrăjile lor” (Fac.7,11). „Au încercat și magii prin vrăjile lor să scoată țânțari, dar n-au fost în stare”(Fac.8,18). Vedem că vrăjitoria are limite, pe când ajutorul lui Dumnezeu este fără limite atunci când îl ceri cu credință. Dumnezeu urăște vrăjitoria și o pedepsește. Acest lucru ne este relevat de profetul Isaia: „Acum, însă, aceste lucruri vor veni asupra-ți năprasnic, într-o singură zi: văduvia, pierderea copiilor; acestea fără veste vor veni asupra-ți în ciuda vrăjitoriei tale, în ciuda descântecelor tale” (Is.47,9). Și, în alt loc: „Rămâi acum cu descântecele tale și cu belșugul vrăjilor tale pe care din tinerețea ta le-ai învățat, de-ți vor putea folosi sau dacă prin ele te poți întări” (Is.47,12). Practicarea magiei și vrăjitoriei este cunoscută pe scară largă la popoarele păgâne, în Babilon, în Egipt, în Grecia și Imperiul Roman, în India, Persia, China și Japonia. Pliniu cel Bătrân vor-bește despre introducerea magiei în Grecia, Demostene vorbește despre magia neagră, iar Seneca face o lege care interzice distrugerea recoltei prin descântece, deci folosirea vrăjitoriei. Sfânta Scriptură vorbește despre descântătorii ce pretind că cheamă sufletele morților din iad și ne arată pe Saul ca pe un luptător împotriva magiei: „Samuel însă murise, și tot Israelul l-a plâns; și l-au îngropat în Rama, cetatea sa. Saul îi izgonise din țară pe cei ce cheamă morții și pe ghicitori” (I Reg. 28,3). Astăzi se practică diferite feluri de magie, prin lucrurile sfinte, precum ghicirea prin Psaltire sau deschiderea Pravilei, ghicirea prin veșminte clericale, cheia bisericii, cenușa din cădelniță, scrierea numelui pe toacă sau clopot și altele. Este clar că toate acestea sunt interzise de Biserică. Acest lucru este reliefat în Faptele Apostolilor, unde se vede că cei care au primit creștinismul au renunțat la asemenea practici. „Iar mulți dintre cei ce făcuseră vrăjitorie și-au adus cărțile și le ardeau în fața tuturor” (Fp.Ap.19,19). Acești magi care au renunțat la vrăjile lor au cunoscut puterea numelui lui Iisus, și-au dat seama că forța magiei lor este nefolositoare și ceea ce făceau ei nu erau minuni a-devărate, ci doar năluciri. A-ceastă limitare a puterii lor se arată în Sfânta Scriptură : „Iar magii n-au putut să stea în fața lui Moise din pricina buboaielor, că buboaiele erau și pe magi și pe toată țara Egiptului” (Ieș. 9,11). Neputința vrăjitorilor este exprimată și în cartea profetului Daniil: „Chemați-i pe descântători și pe magi și pe vrăjitori și pe haldei ca să-i spună regelui visele lui” (Dan., 2,2). Iar răspunsul celor chemați este: „Nu e om pe pământ care să poată ști trebile regelui…” (Dan., 2.10) , se vede deci neștiința lor și neputința magiei pe care o practicau. Biblia ne învață direct să ne păzim de vrăji și să nu mergem la cei care le practică: „Să nu vrăjiți, nici la vrajă de păsări să nu căutați” (Lev., 19, 26). „Să nu alergați la cei ce cheamă morții, pe la vrăjitori să nu umblați, fiindcă ei vă întinează; Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru” (Lev., 19, 10). Desigur, în zilele noastre se caută cosmetizarea vrăjitoriei, amestecând numele Domnului sau rugăciunile creștine cu diferite ritualuri păgâne. Iată un răspuns al Sfântului Ioan Gură de Aur și pentru acest caz: „Dar zici că baba aceea creștină și creștinul acela ghicitor, când descântă și dau baiere, nu zic, nici scriu alte nume, fără numai numele lui Dumnezeu, al lui Hristos, al Născătoarei de Dumnezeu și al sfinților. Și deci ce rău fac ei? La acestea îți răspunde dumnezeiescul Hrisostom și îți zice: că pentru aceasta mai cu seamă se cade a urî acea babă rea și pe acel rău fermecător, fiindcă numesc spre ocară și necinste numele lui Dumnezeu și, creștini fiind, lucrează ca elinii: Pentru că și dracii, măcar că numesc numele lui Dumnezeu, însă iarăși tot draci sunt. Unii, voind a se îndrepta, zic că e creștină fe-meia care a descântat acestea și nimic alta nu zice, fără numai numele lui Dumnezeu. Deci pentru aceea mai ales o urăsc și mă întorc, că numele lui Dumnezeu îl întrebuințează spre ocară; că zicându-se pe sine că este creștină se arată că lucrează cele ale păgânilor”4. Ideile acestea neopăgâne au intrat în viața zilelor noastre. Aceste idei însă sunt acum foarte ușor răspândite prin presă și televiziune. O astfel de idee, aparent nevinovată, dar care aduce mult rău creștinilor, este astrologia sau descifrarea tainelor cerești care, chipurile, ar influența decisiv viața noastră. „Întru tine să nu se afle nimeni care să-și treacă fiul sau fiica prin foc, nici unul care vestește prevestind (medium), nici un prezicător (e vorba după termenul ebraic folosit de astrologi) sau ghicitor (cei ce ghicesc după păsări) sau vrăjitor (practicant al magiei negre) sau vreunul care descântă farmece sau cheamă spirite sau care citește minunățiile (interpretează evenimente extraordinare) sau care vorbește cu morții” (necromanție) (Deut. 18,10-11). Vedem că Sfânta Scriptură interzice astrologia și totuși o mulțime de oameni o acceptă pentru că, în ziua de azi, omul și-a pierdut credința, ajungând să creadă în orice, dar numai în Dumnezeu nu. (Va urma) Pr. ADRIAN DULGHERIU Parohia Leucușești 1 Jean Servier ,Magia ,Iași ,Institutul European ,2001 ,p.16  2 Bălăceanu –Stolnici ,Constantin, Dialoguri despre cele văzute și cele nevăzute ,București ,Ed. Harisma ,1995 p.260  3 Jean Servier,op.cit.,p.11  4 Nicodim Aghioritul ,Hristoitia ,Trad. Monahii Ionna și Antonie ,Tipografia Moderna,București 1937,p.325-326