În viziune prefectului, în 2006, județul nostru

Primul la investiții străine

Județul Suceava va fi, în 2006, principala locație de investiții străine directe în România, a declarat prefectul județului, dl Orest Onofrei, care a precizat că, în anul 2005, s-au pus bazele unor investiții de aproximativ 600 milioane de euro. Dl Onofrei a apreciat, luni, la bilanțul pentru 2005 al Prefecturii Suceava, că, în cursul anului trecut, s-au realizat pași importanți în vederea dezvoltării economice a județului. „De remarcat este faptul că, în cursul anului 2005, pe teritoriul județului Suceava s-au demarat investiții majore pentru următorii ani”, a spus dl Onofrei.
 

Domnia sa a exemplificat cu investiția de peste cinci sute de milioane de euro aparținând firmelor austriece Egger și Schweighofer, care vor construi în zona Dornești-Rădăuți fabrici de prelucrare a lemnului și de producere de materiale de construcții și un hotel de patru stele în Rădăuți. Totodată, a mai spus că urmează să fie investite zece milioane de euro pentru Centrul sporturilor de iarnă din Vatra Dornei, alte opt milioane de euro pentru infrastructura turistică din Gura Humorului, zece milioane de euro pentru un complex turistic la Fălticeni și 40 de milioane de euro pentru un complex comercial în Suceava. „Pentru dezvoltarea economico-socială a județului, agenții economici sau persoanele fizice au apelat la fonduri SAPARD pentru realizarea unor unități de procesare, pensiuni agro turistice, ferme moderne, drumuri forestiere, proiecte a căror derulare va continua și în 2006”, a spus prefectul. El a precizat că, prin programul SAPARD, în județul Suceava s-au efectuat proiecte în valoare totală de 64,862 milioane de euro, iar în 2006 urmează să fie accesate fonduri din același program pentru cel puțin trei abatoare la standarde UE, numeroase unități de procesare de lapte și carne și peste două sute de ferme zootehnice și agricole. „Vrem ca, în 2006, Suceava să fie principala locație de investire a capitalului străin în România”, a conchis dl Onofrei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI