Maestrul

Era un obicei al Redacției noastre (privilegiată în materie de interviuri de artist pe linia unei simpatii mai vechi) să fie prezentă cu urări de sănătate la Ion Irimescu de sărbătoarea celui dintâi și celui mai frumos Ion din calendarul nostru, Sf. Ioan Botezătorul, iar Maestrul să ne fie oaspete ales, cu vorba sa înțeleaptă și șăgalnică și cu chipul pe care timpul nu mai avea cum să-l modifice în esența sa, în paginile de ziar. După amestecul multicolor al ecourilor generate de schimbul dintre ani, mărturisirile, evocările, glumele Maestrului aduceau o undă de aer proaspăt, limpede, înviorătoare, care acum îmi lipsește. Și poate și unui anume soi de cititor al nostru. Îi ține însă locul pentru cei care au participat a treia zi de Crăciun, la Muzeul de Artă „Ion Irimescu” Fălticeni, la decernarea Premiilor Concursului de Arte Plastice „Ion Irimescu”, spiritul – și simțământul că a fost instaurat, tutelat de Maestru – acelei manifestări.

 

Unul de exigență, aproape de severitate, neașteptat dat fiind că era vorba de laureați tineri și talentați, studenți de la facultățile de pictură, sculptură, grafică din București, Cluj și Iași. Însă și cri-ticul de artă Valentin Ciucă, cel care a dat tonul, și directorul Muzeului fălticenean, Gheorghe Dăscălescu, apropiați Maestrului, și Pavel Blaj, directorul Centrului de Promovare a Tradiției, l-au invocat pe Maestru, într-o trăsătură a sa în relația cu arta, cu propria creație, mai puțin știută sau cel puțin estompată de chipul său blajin la senectute. Atunci mi-a revenit în memorie o lucrare mai veche, în care se închipuia, cu mulți ani înainte, la centenar, descărnat, în unghiuri ascuțite, esențializat cu duritate. Întotdeauna ne-am sfiit să o reproducem în ziar. Dar, uite că Maestrul n-a șovăit nici să o creeze, nici să o expună în Muzeul vieții și eternității sale. Sf. Ioan, cel mai frumos dintre pământeni…