Teofania de la Iordan – realitatea veșnic luminoasă (Botezul Domnului)

În fiecare an, pe 6 ianuarie, Ortodoxia întreagă își deschide porțile sărbătorești pentru ca mărturia Sfintei Treimi de la râul Iordan să-și reverse belșugul de bunătate luminoasă. Până în secolul al IV-lea, în vechea Biserică, sărbătoarea Crăciunului și cea a Bobotezei se prăznuiau împreună, în aceeași zi – pe 6 ianuarie. Cu 1600 de ani în urmă însă, aceste sărbători au fost separate, Crăciunul fiind mutat pe 25 decembrie, în ziua în care neamurile îl sărbătoreau pe zeul soare, iar creștinii, pe <>, pe <>. Boboteaza reprezintă – așa cum arată însuși termenul slavon preluat și de Biserica Ortodoxă Română, <> – actul dumnezeiesc al botezului Mântuitorului Hristos de către Sfântul Ioan Înaintemergătorul – numit de acum și Botezătorul Domnului -, în râul Iordanului, care întretaie până astăzi Țara Sfântă (Israelul).

 

Unul dintre scopurile întrupării și ale Botezului Mântuitorului Hristos a fost descoperirea întregului Dumnezeu, a Dumnezeului Treimic, adică a faptului că Dumnezeu, chiar dacă are o singură ființă, o singură fire, este în trei ipostasuri: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Astfel, la Iordan se arată Fiul, care se botează, Tatăl, care mărturisește și întărește că Cel botezat în râu este Fiul Său: ,,Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru care am binevoit, pe acesta să-L ascultați”, și Duhul Sfânt, Care apare ,,în chip de porumbel”. Sfântul Grigorie Teologul mărturisește că ,,Tatăl zidește totul prin Fiul în Duhul Sfânt”. Iar dacă întreagă Sfânta Treime participă la crearea lumii dintru început, la fel toate cele Trei persoane ale Sfintei Treimi sunt lu-crătoare la replămădirea și rezi-direa omului. Aceasta, deoarece la Iordan începe activitatea mân-tuitoare a Fiului lui Dumnezeu în lume. Sărbătoarea Bobotezei este numită, în limba greacă, Teofanie sau Epifanie, adică arătarea lui Dumnezeu, având la bază mărtu-riile limpezi ale Sfintei Scripturi: ,,Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălțat întru slavă” (I Timotei 3, 16) și ,,… harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor” (Tit 2, 11). Remarcabil este faptul că între botezul practicat de Sfântul Ioan Botezătorul și Botezul ca Sfântă Taină creștină este o deosebire evidentă. Botezul lui Ioan ,,trimitea spre” sau ,,indica” iertarea păca-telor, fiind un îndemn spre pocăin-ță sau o înaintecurățire, o pregătire și un ajutor, pentru ca poporul să-și simtă condiția păcătoasă și să aștepte deplinul Botez al lui Hristos – Botezul prin care se iartă toate păcatele, se primește Duhul Sfânt, se intră în creștinism și se începe o viață nouă în comuniune de iubire cu Dumnezeu. De altfel, botezul Fiului lui Dumnezeu din râul Ior-danului a fost diferit de al celorlalți oameni, pentru că Hristos nu avea niciun păcat și nu a fost nevoit să facă nicio mărturisire a păcatelor. De ce totuși – dacă Fiul lui Dumnezeu n-avea nici un păcat – a trebuit să se boteze? Pentru ca să ne fie nouă model de smerenie, de umilință și de căință sinceră a tuturor scăderilor firii noastre ome-nești neputincioase și pentru ca să ne deschidă calea către curăție, lumină și veșnică bucurie în Îm-părăția lui Dumnezeu. Nu întâm-plător, Fiul lui Dumnezeu avea să mărturisească în cursul activității Sale mântuitoare că: ,,Nimic necurat nu va putea intra în Împă-răția lui Dumnezeu”, cea pururi curată. Fie ca revărsarea de lumină sfân-tă de la Bobotează să înveșmân-teze continuu sufletele iubitorilor de Frumos Dumnezeiesc. Preot prof. drd. FLORIN GRIGORESCU, Parohia Bunești