Premierul – „inconștient”

Președintele PIN, Cosmin Gușă, a declarat, vineri, la Suceava, că premierul Călin Popescu Tăriceanu „are un grad de inconștiență nemaiîntâlnit”, în condițiile în care sprijină proiectul Legii statutului minorităților naționale. Dl Gușă a spus, într-o conferință de presă, că premierul Călin Popescu Tăriceanu susține o lege care va conduce din punct de vedere juridic la constituirea „enclavei maghiare” pe teritoriul României, apreciind că dedicarea premierului pentru cauza națională „este una minimă”. Președintele PIN a mai spus că, prin atitudinea sa, Tăriceanu va supune PNL unui „oprobriu public nemeritat”.
 

„Am observat un grad de inconștiență nemai-întâlnit la Călin Popescu Tăriceanu, care săptămâna aceasta, la Cluj, se exprima extrem de degajat despre proiectul de lege, care nu prevede decât avantaje de ordin cultural. Eu știu că pregătirea lui juridică e una primară, că dedicarea lui pentru cauza națională e una minimă. Pe el nu îl interesează așa ceva ci doar să se mențină în funcție, dar văd că nici măcar nu e conștient că supune PNL unui oprobriu public nemeritat. Dacă e o strategie de-a lui, înseamnă că e o strategie de a îngropa PNL”, a declarat dl Gușă. Domnia sa și-a exprimat nemulțu-mirea că în mediul politic ecourile demersului PIN au fost foarte slabe și că PSD, care nu demult a avut declarații dure pe marginea proiectului Legii privind statutul minorităților, „a lăsat pușca jos”. „Mă tem ca vechile complicități între PSD și UDMR să nu renască”, a spus dl Gușă. El a făcut un apel public liderului PSD Mircea Geoană să se exprime din nou în legătură cu proiectul de lege privind statutul minorităților, arătând că este o problema „de responsabilitate națională”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI