Patrimoniul sacru (religios), mărturie a credinței și culturii noastre

Poporul nostru, adânc credincios dintru în-ceputurile sale, și-a exprimat evlavia prin zidiri de sfinte locașuri, prin făurirea de vase de cult, prin păstrarea trupurilor sfinților și chiar prin scrieri teologice, așa cum mărturisesc numeroasele descoperiri arheologice și documentele timpului. Apoi, prin iscusință neîntreruptă, ei au zidit biserici, au îmbinat bârnele de lemn de gorun spre a ridica sfinte altare în toate ținuturile românești, înălțând din piatră cioplită adevărate minuni ale arhitecturii, precum Mănăstirea Curtea de Argeș, Trei Ierarhi și altele. Într-o vreme când, în țările nesupuse năvălirilor sau stăpânirilor străine, nume ce dau strălucire istoriei artelor se impuneau prin admirabile creații arhitectonice sau picturale bisericești, artiști modești, rămași încă necunoscuți, dăruiau evlaviei românești ortodoxe perle precum Voronețul, Sucevița, Strei, Densuș etc., ale căror comori abia în lumina grijii de astăzi își arată valoarea universală.

 

Vechile locașuri de închinare ale Bisericii noastre strămoșești, prin arhitectura și pictura care le înveșmân-tează pereții, sunt și monumente de artă cu valoare de patrimoniu național. Ele exprimă nu numai credința strămoșească în toată cură-țenia și adevărul ei, ci și gustul și măsura frumo-sului echilibrat, iar acest frumos oglindește întreg sufletul poporului nostru din care au făcut parte neîntrecuți meșteri zugravi și con-structori, ale căror nume sunt scrise în cartea vieții și păstrate cu sfințenie în inimile noas-tre. Însă timpul, cu puterea lui de distrugere, nu le-a cruțat. Condițiile și împrejurările dramatice, dar și nepăsarea oamenilor au pricinuit monumen-telor răni dureroase de tot felul: ziduri împrej-muitoare ruinate sau grav deteriorate, fațadele sfintelor locașuri acoperite cu tencuieli aplicate la întâmplare, acoperișuri modificate, fundații șubrezite de infiltrațiile apelor, adăugarea unor clădiri în preajma acestor locașuri, mormane de moloz, pereții de separare din interiorul unor biserici istorice îndepărtați, picturile cele dintâi înecate în straturi de picturi noi ș.a. Este adevărat, s-au întreprins unele acțiuni pentru restaurarea, protecția și ocrotirea monumen-telor bisericești, dar fără studii și planuri sis-tematice. A lipsit, cu alte cuvinte, preocuparea de a reda acestor elocvente mărturii ale trecu-tului nostru înfățișarea originară, prin măsuri temeinic studiate, și nici nu s-au acordat fon-durile necesare solicitate atunci de către oa-menii de știință din cadrul Comisiei Monu-mentelor Istorice. Este adevărat că s-au făcut unele restaurări ale monumentelor istorice cu sprijinul Bise-ricii și al statului, dar foarte sumare, rămânând unele în paragină sau, cum bine știm, după Revoluție, unele dintre aceste locașuri sfinte au fost umbrite de construcții care nu au nimic comun cu credința și Biserica. Se cunoaște situația Voronețului, Chiliei lui Daniil Sihastrul de la Putna ș.a., dar și intervenția promptă și lupta asiduă a Înalt Prea Sfințitului Pimen al Sucevei și Rădăuților, care a presupus și ris-curi, căci privirile tuturor sunt ațintite la ceea ce va să fie, la chipul îmbrăcat în frumusețe și demnitate al Bisericii. Având în vedere că aceste monumente exprimă credința ortodoxă și simțul frumo-sului înaintașilor noștri, deși sunt o creație a trecutului, nu aparțin numai trecutului, ci se integrează în realitatea zilelor noastre, fiind un mijloc de educație patriotică, morală și artisti-că. De altfel prezentul patriei noastre nu se înțelege decât corelat cu trecutul ei. Iată de ce aceste monumente sunt foarte importante atât pentru credincioșii Bisericii Ortodoxe, cât și pentru întregul popor român, ca mijloc de educare a conștiinței naționale. Ctitorii, urmașii lor și credincioșii au înconjurat întotdeauna cu respect și pietate aceste scumpe comori moștenite de la străbuni, îngrijindu-le după priceperea lor și cu mijloacele existente. Datorită activității unor mari savanți români, între care Vasile Pârvan, Nicolae Iorga, s-au pus bazele unei lucrări sistematice pentru conservarea și punerea în valoare a bunurilor din Patrimoniul Cultural Național. Cu toate acestea, vitregiile vremurilor trecute, lipsa unor metode științifice avansate pentru păstrarea și restaurarea lor, lipsa de fonduri au provocat mari daune în acest domeniu. După anul 1948, această activitate s-a intensificat, desfășurân-du-se după un plan național (centralizat), creându-se astfel un cadru legal adecvat pentru inventarierea, ocrotirea și restaurarea după metode științifice a bunurilor din Patrimoniul Cultural Național. Biserica Ortodoxă Română, prin legislația sa, a acționat cu toate mijloacele pentru păstrarea și restaurarea monumentelor bisericești. Legiuirile Bisericii Ortodoxe Ro-mâne au prevăzut o Comisie de pictură bisericească, înființarea de muzee pe lângă mănăstiri, catagrafierea monumentelor, a cărților și a obiectelor de artă religioasă. După inundațiile din 1970 și seismul din 1977, când multe monumente istorice bisericești au fost afectate, preocuparea Bisericii pentru repararea și restaurarea monumentelor a cunoscut o și mai mare amploare. Consfătuirile sinodale din anii 1978, 1979, 1980, 1981, 1982 au hotărât organizarea fondurilor de bibliofilie, cu spații salubre și microclimat corespunzător, prevenirea deteriorării și restaurarea acestora, prin laboratoare dotate cu mijloace moderne de conservare. Au fost organizate colecții de obiecte vechi bisericești pe lângă mănăstiri, biserici și protopopiate, unde au fost angajați muzeografi, ghizi, custozi de sală și supraveghetori de muzeu. O largă înțelegere și o atenție deosebită se acordă valorilor liturgice de altădată: manuscrise, tipărituri, icoane, veșminte, vase, cruci, sfeșnice etc., avuție materială și spirituală de o deosebită importanță pentru Istoria Bisericii și a neamului nostru. În anii din urmă au fost organizate depozite de carte și icoane vechi, cum sunt cele de la “Sfântul Ioan” – Suceava, Sucevița, Dragomirna, Moldovița, Putna ș.a. Icoanele, cărțile vechi, precum și celelalte obiecte liturgice sunt cercetate și studiate de către specialiști. Însemnările, îndeosebi cele de pe cărți, sunt grăitoare în ceea ce privește circulația, atât a manuscriselor, cât și a tipă-riturilor. Totodată, ele sunt un prețios izvor de documentare pentru cei care întocmesc mono-grafii istorice asupra bisericilor și mănăstirilor, monumente de artă din țara noastră. Patri-moniul nostru național este cunoscut nu numai de români, ci și de lumea întreagă, fapt pentru care toate monumentele din țară sunt în atenția organizației internaționale UNESCO. Mănăs-tirile și bisericile din nordul Moldovei, vatră a istoriei noastre, expresie a spiritualității româ-nești, rămân ca nestemate în arta națională și universală, capodopere în veșnicie (Virgil Bră-dățeanu). Cei ce vor să ne cunoască cu adevărat pentru a ne înțelege spiritualitatea trebuie să treacă pe la Putna, Bogdana de la Rădăuți, Ar-bore, Sucevița, Moldovița, Humor, Dragomir-na, Suceava, toate îngemănate cu frumusețile cu care din plin a binecuvântat Dumnezeu acest străvechi pământ românesc. Avem o moștenire sfântă pe care suntem datori să o păstrăm ca pe un dar al lui Dumnezeu și al înaintașilor. Icoa-nele, cărțile și toate documentele sunt mărturii obiective care oferă date pentru cunoașterea aspirațiilor, a modului de gândire, a concepției despre lume și viață a poporului nostru. Creând lucrări de artă, neamul nostru a pus în ele din sufletul său și a arătat dragostea pentru credința cea dreaptă. Ele dau mărturie despre teologia ortodoxă românească, exprimată în literele volumelor și imaginile icoanelor și miniatu-rilor, iar în viața spirituală a poporului nostru ele au o funcție spirituală, culturală și națio-nală. Toate aceste bunuri sacre sunt, după cum am spus, un mijloc de educare patriotică, morală și artistică. Prin ele înțelegem mai bune trecutul, fapt ce ne dă posibilitatea unei mai bune înțelegeri a prezentului pe care îl trăim, pentru că istoria de azi, timpurile de acum se află într-o strânsă relație cu trecutul istoric. Preocupările Bisericii noastre, ale Sfântului Sinod, personal ale Înalt Prea Sfințitului Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, sunt con-cretizate în eforturi asidue, depuse cu genero-zitate, pentru a crea adevărate oaze spirituale, în care credincioșii de azi să afle apa cea vie pentru a asigura generațiilor viitoare un valoros patrimoniu cultural-național, demn de înaintași și care să reprezinte reale valori religioase, istorice și artistice. În una din pastoralele sale închinate Nașterii Domnului, Înalt Prea Sfin-țitul Pimen afirma: “Icoana este fereastra prin care ochii sufletului privesc spre cer. Bucovina, și prin ea întreaga noastră țară, este cunoscută ca un pământ care «cântă în imagini», tocmai pentru icoanele care împodobesc pereții bise-ricilor sau sălile de colecție ale mănăstirilor. De aceea pe noi ne îngrijorează faptul că nici până acum, după Decembrie 1989, nu s-au asigurat, prin lege, posibilități materiale și financiare suficiente pentru paza, conservarea și restaurarea acestor valori de patrimoniu național. Ne doare faptul că proprietățile Bisericii menite să asigure sursele întreținerii acestor valori, precum și desfășurării activității filantropice, rămân mai departe confiscate”. De aceea se impune o permanentă grijă pentru aceste valori, și din partea Bisericii, dar și din partea Statului, care deține puterea finan-ciară și care se laudă cu bunurile bisericești, cunoscute în întreaga lume. Trebuie să se gă-sească de urgență soluția păstrării și conser-vării patrimoniului cultural național și o stra-tegie comună prin care aceste valori să-și recapete frumusețea lor de la început. Preoții, cinul monahal și mai ales personalul care deservește colecțiile de patrimoniu au datoria sfântă de a veghea, “cu timp și fără timp”, la păstrarea și ocrotirea zestrei noastre naționale, ca adevărați străjeri ai acestor sanctuare. Protopop, preot GHEORGHE CALANCEA