86 din cele 113 unități administrativ-teritoriale din județ nu au adus deloc liste la prima instituție agricolă a județului În județul Suceava, bonurile valorice pentru campania de toamnă ajung cu greutate la beneficiari. Până la această dată, la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală au ajuns solicitări de la puțin peste 4500 de beneficiari, respectiv pentru o suprafață de 3721 hectare de teren arabil cultivat. Situația este de natură să îngrijoreze, întrucât au fost făcute cereri doar pe circa 10 la sută din programul de 37.692 de hectare, stabilit pentru acest sezon. În topul comunelor care au prezentat la DADR listele cu solicitanți se situează Grănicești cu 622 de cereri, Stroiești cu 497, Calafindești cu 386, Șerbăuți cu 384, Ciprian Porumbescu cu 311 și Dumbrăveni cu 200 de cereri. De remarcat este fap-tul că 86 din cele 113 unități administrativ teritoriale din județ nu au adus deloc liste la prima instituție agricolă a județului. Purtătorul de cuvânt al DADR, directorul executiv adjunct Lya Chiriac, recunoaș-te că treburile nu merg tocmai după așteptări, menționând că, totuși, în toate comunele cu întârzieri sunt adunate un număr important de solicitări, listele urmând a-i parveni zi-lele acestea. Dna Chiriac pre-cizează că producătorii mai au timp să solicite bonurile valo-rice și să beneficieze de spri-jinul statului, în județul Su-ceava epoca optimă de însă-mânțări la păioase fiind 15 septembrie-15 octombrie. Inițial, se estima că un sfert din cupoane vor intra în posesia îndreptățiților până la începutul lui septembrie Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin vocea ministrului sucevean, Gheorghe Flutur, anunța, la mijlocul lui august, că, până la sfârșitul lunii respective, țăranii își vor primi cupoanele pentru sămânță, îngrășăminte, pesticide și motorină pentru campania de toamnă. Bonurile valorice trebuiau să ajungă la direcțiile agricole până cel târziu la 20 august și apoi să fie distribuite producătorilor agricoli. La acea dată, directorul instituției, Dragoș Juravle, declara că un sfert dintre îndreptățiți vor intra în posesia cupoanelor. Reamintim că, pentru înființarea culturilor din toamna anului 2005, statul sprijină producătorii agricoli prin acordarea sumei de 1,75 milioane lei vechi pe hectar, dintre care 1,35 milioane lei vechi pentru achiziționarea de semințe, îngrășăminte chimi-ce sau pesticide și 400 mii lei vechi în vederea cumpă-rării de motorină necesară efectuării lucrărilor agricole mecanizate. Sprijinul finan-ciar se face prin atribuirea gratuită de bonuri, pentru suprafețe de teren arabil de până la 5 hectare, inclusiv. Beneficiarii sunt producătorii agricoli, persoane fizice, care au în proprietate teren arabil pe care îl exploatează direct, precum și persoanele fizice, care au în proprietate teren arabil, organizate în exploa-tații agricole fără personalitate juridică sau în societăți agricole constituite conform Legii nr. 36/1991 privind socie-tățile agricole și alte forme de asociere în agricultură. Procedura stufoasă face ca acțiunea să bată pasul pe loc De vină pentru întârziere este și procedura destul de stufoasă și îndelungată. Astfel, cererile solicitanților sprijinului trebuie însoțite de acte ce fac dovada dreptului de proprietate asupra terenului arabil în suprafață de până la 5 hectare inclusiv sau de înscrisurile asupra terenului din registrul agricol. Ele se depun până cel târziu pe 31 octombrie 2005, la primăriile pe raza cărora se afla amplasat terenul. Mai apoi, lista producătorilor agricoli care solicită sprijinul direct al statului se afișează la sediul primăriilor în termen de maximum 5 zile de la data depunerii cererilor. Producătorii agricoli, beneficiari ai sprijinului direct, care au fost omiși din listă sau cărora li s-a stabilit o suma în lei mai mică decât cea cuvenită, pot depune contestații la sediul primăriei în termen de 5 zile de la data afișării listei. Primarii, împreună cu reprezentanții Agenției de Plăți pot soluționa contestațiile în termen de maximum 5 zile de la data depunerii acestora și dispune, după caz, întocmirea listelor suplimentare. De asemenea, în termen de 5 zile după expirarea perioadei de afișare, listele producătorilor agricoli se înaintează la DADR pentru validare în vederea acordării sprijinului. Și acest demers ia ceva timp, ajungând la agricultori pe măsura depunerii cererilor, aprobării acestora, întocmirii listelor și validării lor la „județ”. Sprijinul încasat nejustificat se restituie, impunându-se și plata penalităților prevăzute de legislația fiscală în vigoare Pentru a intra în posesia cupoanelor, beneficiarii au obligația să respecte verigile tehnologice specifice fiecărei culturi, adică să execute lucrările pentru înființarea culturilor în perioadele optime impuse și, cel mai important, să utilizeze semințe certificate, care să asigure o densitate optimă la răsărire. Întârzierea are la origine și acest aspect, care ține de schimbarea modului de acordare a subvenției. Astfel, bonurile valorice se dau numai producătorilor care folosesc sămânță certificată, cei care apelează la grâul din podul propriu nemaiprimind nimic. Potrivit dnei Lya Chi-riac, aceștia nu vor putea fo-losi bonurile nici măcar la cumpărarea de îngrășăminte sau pesticide. Purtătorul de cuvânt al DADR ține să aten-ționeze că, prin noua politică privind sprijinul statului, pro-ducătorii nu au decât de câș-tigat. „Guvernul și-a propus să stimuleze producția, folosi-rea semințelor certificate aducând un spor cantitativ de 30 de procente”, relevă pur-tătorul de cuvânt al DADR. Specialiștii din teritoriu veri-fică suprafețele însămânțate pentru care s-a acordat spri-jinul, conform celor declarate în cererea întocmită de bene-ficiar și întocmesc procese-le-verbale de recepție, regula-rizare și restituire, până la data de 20 decembrie 2005. Trebuie știut că încasarea sumelor de la bugetul de stat în mod necuvenit, prin înscrierea sau atestarea de date ori de situații nereale pe documentele de decontare, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 30 milioane lei vechi la 50 milioane lei vechi, precum și cu obliga-rea la restituirea sprijinului încasat nejustificat și plata penalităților prevăzute de legislația fiscală în vigoare. De menționat este și faptul că bonurile valorice pentru achiziționarea de motorină, neutilizate până la data de 1 decembrie 2005, precum și destinate procurării de semințe, îngrășăminte chimice și pesticide, neutilizate până la data de 1 martie 2006, își pierd valabilitatea, devenind nule.
>Derutați de faptul că li se interzice folosirea semințelor din propriul pod, prea puțini agricultori au depus cereri de acordare a sprijinului statului pentru înființarea culturilor de păioase > Oficialii DADR spun că noua politică a Guvernului are în vedere obținerea unei producții superioare, semințele certificate aducând un spor de recoltă de până la 30 la sută Oamenii din teritoriu ai Direcției Agricole și lucrătorii specializați ai primăriilor au fost convocați ieri la „județ”, la o întrevedere de urgență. În primul rând, conducerea primei instituții agricole sucevene vrea să clarifice nelămuririle apărute la distribuirea bonurilor valorice. Oficialii DADR au ținut, de asemenea, să impulsioneze și acțiunea de depunere a cererilor de acordare a cupoanelor, care, se pare, cam bate pasul pe loc.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii