Dedesubturile justiției de la Suceava

Cine spune că justiția suceveană are ceva de ascuns ori se înșală, ori este un mare intrigant. Sutele de procese care trenează de ani de zile, eventuale mișmașuri și influențe de tot soiul, prezumtive deci, nu rezistă transparenței totale la care s-a dedulcit de când cu darea în folosință a ultramodernei aripe a Palatului în care se împarte dreptatea. În ușchitele săli dotate cu tavane false, gresie de gresie și pereți din rigips, bașca bănci nou – nouțe pentru justițiabili, dedesubturile justiției sucevene sunt la vedere, odată cu reforma ce păli sistemul. Scurt și cuprinzător, pe românește: mesele la care se așază completul de judecată nu au, în ruptul capului, nici un fel de paravan pentru picioarele magistraților. Asta n-ar fi nimic, chiar dacă, și la catedră, profesorii dispun măcar de o perdeluță, acolo, ca să nu fie tentați elevii să uite lecția pe cale de a fi predată, însă, de multe ori judecătorii care împart dreptatea se întâmplă să fie femei. În robă, ce-i drept, dar și mai drept e că roba poate fi, fortuit, descheiată.

 

Oameni suntem cu toții și cazuri de forță majoră ni s-au întâmplat tuturora. Iată cum, strict autentic, un justițiabil a considerat necesar, într-una din sălile de judecată de care facem vorbire, să se bâlbâie, cu ochii nici-decum în tavan (și-ar fi pironit privirea acolo cu siguranță dacă lumea ar fi fost cu susu-n jos), în loc să răspundă la întrebarea simplă, pură și izvorâtă din inima și conștiința civică a judecătoarei: „Ai violat?” În drept, unul dintre principii se referă la rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului. La Suceava, municipiu care se vede treaba a luat-o vârtos pe calea reformei, rolul magistraților de la „tribună” este, din câte se … vede, și pasiv. Ceea ce constituie un avantaj, nu? În baza probatoriului pe care poate să-l constate oricine, declar, susțin și semnez: dedesubturile justiției sucevene sunt definitiv și irevocabil inexistente.