Politici Naționale în Sănătate Mintală

Cel de-al V-lea Forum pentru Politici Naționale în Sănătate Mintală, cu tema „Să regândim împreună politicile în sănătatea mintală”, va avea loc în sala de conferințe a Vilei Stadion din Câmpulung Moldovenesc, vineri, 2 septembrie, începând cu ora 9. Organizatori sunt Fundația „Orizonturi” Câmpulung Moldovenesc, Asociația de Psihiatrie Socială din România și organizațiile Hamlet Trust, Mental Health International Development și InterAction Londra.
 

Acest forum reprezintă o parte din programul „Căi către politici”, pe care organizațiile londoneze menționate îl derulează în parteneriat cu Fundația Orizonturi în România. Discuțiile din cadrul întâlnirii se vor concentra pe retrospectiva activității forumului, acțiuni și rezultate concrete, precum și proiecte viitor. Evenimentul are ca scop sprijinirea celor care beneficiază de servicii psihiatrice și a organizațiilor acestora pentru a lucra împreună cu specialiști în domeniu, reprezentanți ai statului și ai societății civile, mass-media și din alte domenii interesate de problematica sănătății mintale.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI