„…Și au văzut slava Lui…“

Acestea sunt cuvintele prin care Sfinții Evangheliști Luca și Matei ne fac cunoscută, astăzi, dumnezeirea lui Iisus prin mărturia celor trei ucenici: Petru, Iacov și Ioan, care au fost prezenți la acest minunat moment din viața Mântuitorului. Schimbarea la față a lui Hristos are loc pe Muntele Tabor unde își arată smerit adevărata Sa identitate. Iisus alege acest moment nu întâmplător, ci în ultimul Său drum spre Ierusalim pentru a se aduce pe Sine jertfă de răscumpărare pentru viața veșnică a întregii lumi.

 

El anunțase că va fi prins și condamnat la moarte. Știa că se va duce la Tatăl pe care îl iubește și de Care este iubit. Simțea suferința ce trebuie să o primească pe cruce pentru ca prin moarte să biruiască viața în fiecare suflet doborât de păcat. Pentru a dovedi realitatea dumnezeirii Sale, își cheamă trei din cei doisprezece ucenici ca martori ai schimbării la față. Ei se urcă pe munte și încep să se roage. În timp ce se rugau, întreaga natură s-a văzut neputincioasă în fața Creatorului, pentru că, așa cum spun evangheliștii, „fața Lui a strălucit ca soarele, hainele Lui s-au făcut (mai) albe ca lumina“. De fapt, întregul trup arăta așa cum Îi era fața, plin de slava dumnezeiască. Iisus arăta așa din veșnicie, dar S-a descoperit ucenicilor săi „pe cât li se putea“. În această lumină divină își fac apariția Moise și Ilie, care sunt trimiși de Părintele ceresc. El știe neputința firii omenești în fața morții. De aceea, Moise și Ilie sunt acum lângă Iisus, pentru ca să-i fie alături la această grea încercare. Hristos voia să rămână în lume, pentru ca să „vindece toată boala și toată neputința“. Chemarea Tatălui este mai puternică , pentru că El își iubește Fiul și Îl vrea alături. Ea se face cunoscută prin măr-turia cerului care îl arată „Fiu iubit“ și re-comandă lumii ascultarea față de El. Probabil că, în cuprinsul discuției cu Mântuitorul, cele două personalități ale Vechiului Testament îi fac cunoscut că, prin Sfântul Duh, Iisus va rămâne veșnic în lumea pe care „a iubit-o atât de mult“. Așa se explică faptul că, pe apostolii care plângeau despărțirea de El, îi încre-dințează că va fi cu ei, și prin ei cu noi, „până la sfârșitul veacurilor“. Subiectul principal al discuției purtate pe Tabor (de Iisus cu Moise și Ilie) este moartea lui, „care vrea să o plinească în Ierusalim“. Oboseala călătoriei spre Ierusalim se vede din relatarea Sfintei Evanghelii, care menționează că cei trei uce-nici, urcați cu El pe munte, „erau îngreuiați de somn“. Cât au dormit, nu știm, dar când s-au trezit „au văzut slava Lui și pre cei doi bărbați stând împreună cu dânsul“. Petru, neînțelegând cele ce se întâmplă, vorbește în numele apostolilor, care nu vor să se despartă de „Învățător“. Propune să facă pentru Iisus, Moise și Ilie, colibe ca loc de găzduire, arătând prin aceasta că lumea Îl iubește și vrea ca Hristos să rămână cu ea. Mântuitorul nu răspunde, dar se aude mărturisirea Tatălui, care face cunoscută iubirea pentru Fiu și pentru lume. Prezența Tatălui alături de Iisus se face vizibilă prin norul ce „i-a umbrit pre dânșii“, care „s-au spăimântat“ și „n-au spus… nimic din cele ce văzuseră“. Iisus, rămas singur, coboară de pe munte însoțit de cei trei ucenici ai Săi, care acum erau încredințați și „au cunoscut cu adevărat“ că El este Fiul lui Dumnezeu ce avea să ridice „păcatele pentru viața și mântuirea lumii“, prin moarte și înviere. De aceea și noi suntem martori mărturisitori ai Schimbării la față a lui Hristos și pro-povăduim pretutindeni că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Pr. IULIAN NECULCEA Voievodeasa Suceviței