Jandarmii, alături de sinistrați

Jandarmii de la Centrul de Instrucții „Petru Rareș” Fălticeni sunt alături de locuitorii localității băcăuane Comănești, într-o misiune de durată, care va ține până la înlăturarea în cât mai mare parte a urmărilor inundațiilor, subunitățile de militari fiind rulate astfel încât să nu se pericliteze procesul de instrucție. S-a acționat – în localități din județ și din afara lui – într-o primă fază au fost salvate viețile omenești și bunurile materiale afectate de revărsările de ape, iar în etapa a doua au fost înlăturate efectele inundațiilor prin degajarea aluviunilor, cioatelor și mâlului, fortificarea digurilor, amenajarea și corectarea albiei râului Suha, reparații la podețe și garduri.
 

De pe 19 iulie, C.I.J. are detașați 60 de militari și cadre în localitatea Comănești din județul Bacău, pentru înlăturarea calamităților. Au fost efectuate peste 20 de transporturi ale ajutoarelor către populația sinistrată cu mașinile C.I.J. La Slatina (jud. Suceava) s-au evidențiat, alături de militari, cpt. Mădășlin Franciuc, lt.-col. Dan Rohozăneanu, maior Constantin Nicola, acolo unde, de pe 10 iulie, zilnic, 30-40 de oameni au mers pentru înlăturarea efectelor produse de inundații. Pe 21-23 iulie s-a acționat și în zona Mănăstirii Dragomirna, tot cu efective de la C.I.J. Fălticeni. La Comănești, alături de militarii în termen se află cpt. Ilie Nuțu, plt. Constantin Nuțu, sg. maj. Liviu irimescu, sg. Ionel Leonte și Marcel Chiriloaie. Comandantul centrului, col. Constantin Străjer, ne-a spus că tinerii militari acționează cu multă dăruire venind în sprijinul celor loviți de soartă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI