Vali Gherasim vrea să aducă CSM-ul unde a fost cândva

„Mă voi strădui să aduc clubul acolo unde a fost cândva. Mă bazez, bineînțeles, și pe sprijinul administrației locale și județene. Sper să avem, în interesul sportului din Suceava, o colaborare bună cu Primăria, care văd că se implică, grație dlui primar Lungu, în susținerea sportului, cu Prefectura și Consiliul Județean”, ne-a declarat ieri, în exclusivitate, cu puțin timp după aflarea rezultatelor concursului de la ANS, proaspătul director al CSM Suceava, dl profesor Vali Gherasim. Fost antrenor al lotului de lupte greco-romane sucevean, actualul director ocupă funcția deținută până pe 30 iunie de prof. Constantin Tăpârjan, care a plecat de la club prin demisie.
 

La concursul pentru desemnarea șefului CSM a mai partici-pat și antrenorul echipei de rugbi CSM Eldoforest Bucovina Su-ceava, dl Constantin Vlad. Notele obținute de Vali Gerasim au fost 9,70 la proba scrisă și 8 la interviu. CSM are, actualmente, următoarele secții: atletism, box, baseball, canotaj, lupte, hochei, rugbi, înot și volei. Boxul, rugbiul, voleiul și, mai recent, atletismul sunt sprijinite, grație edilului-șef Lungu, de municipalitate.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI