Cu prilejul noilor inundații

„Blocurile C8 și E8 organizează concursuri de pescuit”

Singura modalitate prin care locatarii blocurilor C8 și E8, situate pe strada Stațiunii din cartierul sucevean Obcini, puteau ieri pătrunde în scările de bloc fără să se ude până la genunchi ar fi fost cu ajutorul unor bărcuțe. De ani de zile, canalizarea de aici este înfundată, iar în urma ploilor din ultimele zile s-au produs inundații. Problema locatarilor nu este recentă. Cu alte cuvinte, nu este pentru prima oară când oame-nii se trezesc dimineața și își pun mâinile în cap, pentru că nu pot ieși din bloc din pricina apei. „Nici nu mai știu câte sesizări la primărie au fost făcute. Este canalizarea prost proiectată și nu se poate face nimic deocamdată. Au venit și ieri cu vidanjele să redirecționeze apa. Ar fi trebuit să vină și astăzi, dar… Trebuie, probabil, să anunțăm că blocurile C8 și E 8 organizează concursuri de pescuit, pentru că altă soluție nu avem”, ne-a spus Ovidiu Cușmanciuc, șef de scară la blocul E8.
 

Locatarii sunt nemulțumiți de ceea ce se întâmplă, însă mulți dintre ei s-au resemnat și nu cred că problema le va fi soluționată vreo-dată. „Ne-am cumpărat apartamente și boxe. Din apartamente nu putem ieși când plouă decât cu cizme de cauciuc, iar în boxe nu mai merge nimeni de ani de zile. Apa care se adună în fața blocului automat ajunge în boxe. Șobolani, țânțari și boli, cu asta ne-am ales lo-cuind la oraș. Avem copii care trebuie să mear-gă zilnic la școală. Ce să facem când plouă?”, s-a plâns unul dintre locatari. La parterul blocurilor sunt patru societăți comerciale care, săptămânal, trebuie să-și facă aprovizionarea. Din cauza „iazului”, lucrătorii opresc mașinile la două blocuri distanță și cară marfa care cum poate. „De fiecare dată când plouă apa se adună aici. Nu știu cum, dar tre-buie făcut ceva. Bieții locatari sunt disperați, apa slăbește și rezistența blocurilor, le-a pătruns în boxe. Noi… ne descurcăm… cum se vede. A ve-nit mașina cu marfă și am parcat-o mai încolo. Au cărat bieții muncitori cartoanele de pulpe de pui până n-au mai putut”, ne-a spus M.I, patro-nul unei magazin din zonă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: