O soluție pentru Preventoriul Vama

Conducerea DSP Suceava și cea a Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc doresc trecerea Preventoriului Vama din subordinea spitalului menționat în cea a Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului, deoarece, în condițiile actuale, „nu are nici o eficiență”, a declarat directorul DSP, dr. Cristian Irimie. Acest lucru, spune domnia sa, se poate realiza doar cu sprijinul Primăriei Vama, fiind vorba de un transfer de patrimoniu: „Este necesar ca Primăria Vama să treacă clădirile și anexele din patrimoniul Consiliului Local în cel al Consiliului Județean. Ar fi un lucru foarte bun și în interesul tuturor, pentru că locația respectivă permite mai multe utilizări în sprijinul copiilor cu probleme sociale.
 

Noi spe-răm că în Consiliul Local Va-ma se va găsi disponibilitatea să se realizeze cât mai repede acest transfer… Cred că este soluția cea mai eficientă și pentru oamenii de acolo, care își vor putea păstra locurile de muncă”, a precizat dr. Irimie. Preventoriul din Vama are o capacitate de 50 de paturi, acolo fiind internați copii pro-veniți din familii în care există bolnavi TBC. Preventoriul ți-ne de Spitalul Municipal Câm-pulung Moldovenesc și lu-crează cu circa 30 de salariați, finanțarea fiind asigurată de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, din fondul alocat asistenței medicale de recupe-rare și reabilitare a sănătății. Banii abia ajung însă pentru salarii, unitatea, după cum spune directorul DSP, având în prezent mai mult un rol social, decât medical. „Nu este rentabil pentru că, la această oră, nu există copiii care să justifice zilele de spitalizare suficiente pentru a fi decontate de casă, și nici personalul de acolo nu reușește să-și pri-mească retribuția corespun-zătoare. Consider că singura soluție este reorientarea acestei unități spre alt tip de activitate”, a conchis dr. Iri-mie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI