La Gura Humorului

Un dialog sub semnul căldurii şi al luminii

p001Spre sfârşitul unui aprilie schimbător, cum îl caracterizau bătrânii înţelepţi ce-l însoţeau pe Sadoveanu pe cărările tainice ale pădurilor, Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruinţă, a revărsat peste grădina Bucovinei o căldură şi o lumină mai puţin obişnuite. Sub aceste auspicii s-a desfăşurat la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina în Gura Humorului o nouă întâlnire din cadrul amplei manifestări culturale „Dialogul artelor”, o iniţiativă deosebită a Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, aflată în al doilea an de desfăşurare şi susţinută cu pasiune şi pricepere de iniţiatori: Călin Brăteanu, directorul CCPCT, poeta Carmen Veronica Steiciuc şi dr. muzicolog Constanţa Cristescu. Gazdele primitoare ale acestei întâlniri au fost primarul oraşului, Marius Ursaciuc, care, în cuvântul de salut a apreciat acest proiect şi a sugerat că „va fi o zi extraordinară” (şi a fost!), Mihai Mardare, managerul Centrului Cultural Gura Humorului, şi etnologul Mihai Camilar.

Moderatoarea întâlnirii, poeta Carmen Veronica Steiciuc, consultant artistic al CCPCT şi preşedintă a Societăţii Scriitorilor Bucovineni, a precizat că oricare dintre aceste manifestări „este o întâlnire a frumosului din viaţă, care este un teatru, cum se spune, dar de fapt este cum o vedem fiecare. Ne aflăm într-o poveste, în care fiecare artă este un personaj, care ne încântă prin mijloacele proprii de reprezentare” a spus poeta şi a prezentat pe organizatorii, participanţii şi invitaţii chemaţi să asculte „povestea”, fiind cu toţii prieteni ai artelor.

p002Consilierul Judeţean Ioan Abutnăriţei, din partea comisiei de cultură a Consiliului Judeţean, a apreciat manifestarea iniţiată de colectivul de la CCPCT şi a evidenţiat reuşitele întâlnirilor din acest an de la Ciocăneşti şi Fundu Moldovei, dar şi alte manifestări ale Centrului Cultural Bucovina: festivalul „Vasile Mucea” de la Bilca, „Balul gospodarilor” (o iniţiativă a lui Călin Brăteanu, menită a reînvia vechi şi frumoase tradiţii), cel mai recent desfăşurându-se la Burdujeni, în vestita sală a Gării. „Această întâlnire se desfăşoară sub un semn fast, în ziua Internaţională a Cărţii, care tezaurizează frumosul prin cuvânt” a mai spus vorbitorul.

Nicolae Dărămuş, „important reprezentant al culturii şi al societăţii civile”, cum a apreciat Carmen Veronica Steiciuc, a adus un elogiu etnografului şi etnologului Mihai Camilar, a cărui operă este „artă şi ştiinţă angajată în sesizarea unor valori milenare care mor, dispar datorită nepăsării noastre”. Apelând şi la alte exemple, precum distrugerea pădurilor, a apelor ş.a. vorbitorul a opinat: „Cred că numele grele din artă – şi din acest ţinut – ar trebui să-şi unească forţele pentru a-şi spune poziţia faţă de ţara care moare şi care ni se trage de sub picioare”, referirile trimiţând spre valori materiale şi culturale pe care le pierdem prin inconştienţă.

Victor T. Rusu, consultant artistic al CCPCT, a prezentat proiectul expoziţional pe care-l realizează împreună cu Ion Drăguşanul, intitulat sugestiv „Miniaturi bucovinene – moşteniri totemice”, care se desfăşoară sub forma unei galerii mobile. Scopul proiectului este imortalizarea unor valori (V. T. Rusu este un cunoscut artist fotograf) şi descifrarea „semnelor” pe care autorii le-au transfigurat prin lucrările lor (demers realizat de I. Drăguşanul), realizându-se astfel documente menite să păstreze aceste valori inestimabile.

p004O primă etapă a constituit-o „Oul încondeiat – prima carte religioasă a omenirii”, la Gura Humorului fiind prezentă expoziţia „Biserica, logodnă cosmică”, vor urma ţesăturile, cusăturile, casa bucovineană, toate elementele care constituie una dintre cele mai valoroase moşteniri culturale. „Pe biserici se regăsesc vechile modele ce se află pe ouăle încondeiate, pe ii şi pe cămăşi. Să redescoperim aceste valori, peste care nimeni nu are dreptul să calce”, a spus V. T. Rusu. Pictorul Constantin Ungureanu-Box a explicat tehnica fotografiei la Victor T. Rusu, „un artist ce descifrează metafore prin imagini, care creează pauze de meditaţie între semnul totemic şi registrul liturgic, contribuind la înţelegerea semnificaţiilor”, iar Mihai Camilar a considerat că acest proiect este o premieră, obiectele cu ornamente aparte alese de autori fiind strâns legate de „existenţa omului din vremuri imemoriale, contribuind astfel la reabilitarea tradiţiei”.

Mihai Camilar a vorbit despre Sfântul Gheorghe, considerat „cap al primăverii în calendarul creştin, Anul Nou pastoral, ce apare într-un înveliş precreştin” şi despre două dintre cărţile sale de referinţă pentru Bucovina.

p006Cu „Zona etnografică Fălticeni” se încheie prezentarea celor şapte zone etnografice ale judeţului Suceava, singurul judeţ care beneficiază de o asemenea acoperire a unui ţinut de excepţie în ce priveşte bogăţia şi diversitatea culturii populare. Descrierea a trei dintre aceste zone îi aparţine şi este rodul a peste trei decenii de cercetare a documentelor de referinţă, dar mai ales a observării pe teren. După prezentarea structurii volumului, Mihai Camilar s-a referit la „Arhitectura populară bucovineană”, un studiu despre o zestre culturală care dispare sub presiunea noului (adesea kitsch), şi acest studiu fiind rodul muncii pe teren.

Importante sunt informaţiile (şi noutăţile propuse de autor) privind tipologia arhitecturii specifice zonei, mitologia forestieră, locul lemnului în existenţa omului „o adevărată civilizaţie”, prezentarea bisericilor vechi de lemn şi a troiţelor, ornamentica şi semnificaţiile acesteia şi un dicţionar din domeniu, care-l ajută pe cititor să înţeleagă conţinutul.

Profesoara Livia Teodora ebrean a prezentat expoziţia „Arta sacră”, deschisă la Casa de Cultură, care reprezintă finalizarea unui concurs, aflat la ediţia a V-a, anul acesta bucurându-se de participarea a peste 910 elevi şi 100 de profesori din 30 de judeţe ale ţării. Au fost expuse icoane, dar şi lucrări de artă populară decorativă, scopul fiind înţelegerea, păstrarea şi transmiterea tradiţiei.

După un moment muzical, în excelenta interpretare a artiştilor Constantin şi Alexandra Irimia (vioară şi cobză), a venit rândul cărţilor, prezentate cu acribie de dr. muzicolog Constanţa Cristescu, consultant artistic al CCPCT. Distinsa specialistă a apreciat prezenţa şi predilecţia pentru carte a auditoriului, a vorbit despre două volume ale „Ghidului iubitorilor de folclor” (nr. 4 şi 5) adevărate anuare ale Centrului Cultural Bucovina, care cuprind articole semnate de specialişti şi practicanţi în domeniu şi au ca scop „înţelegerea fenomenului sincretic pe care-l reprezintă folclorul, promovarea folclorului autentic, semnalarea unor valori care se pierd, precum folclorul copiilor” (pe care l-a şi ilustrat, prin interpretarea proprie a două texte de gen). Sub egida Centrului Cultural Bucovina – prin CCPCT – a apărut şi primul DVD din „Colecţia de folclor a Bucovinei”, acesta cuprinzând „Şezători şi clăci din Bucovina” (Straja şi Pârteştii de Sus), vorbitoarea pledând pentru reînvierea acestor tradiţii.

Volumul I din colecţia „Iraclie şi Ciprian Porumbescu” – de Leca Morariu, ediţie îngrijită de muzicolog dr. Vasile Vasile şi tipărită prin CCPCT a fost prezentat, din perspectiva opiniei cititorului, de col. (r.) Ioan Abutnăriţei, care a subliniat importanţa acestei scrieri pentru cunoaşterea istoriei Bucovinei, a vieţii şi activităţii lui Iraclie Porumbescu, personalitate culturală (nu numai teologică) a vremii sale.

Următorul moment interpretativ a fost asigurat de talentaţii membri ai grupului „Ciutura” din Băişeşti, condus de prof. Paula Ilica, deţinătorii locului I la concursul „Comori de suflet românesc” – zona Humor. Au impresionat trăirea interpretării, talentata elevă Narcisa Vasilovici (şi foarte bună recitatoare), costumele autentice.

Poetul Sorin Poclitaru a delectat asistenţa cu pamflete, bine scrise şi foarte reuşit prezentate, Gheorghe Solcan, de asemenea, interpretând rolurile babei şi al moşneagului din „Punguţa cu doi bani”, dramatizare din Ion Creangă, care-i aparţine.

Scriitorul Constantin Moldovan a confirmat dispoziţia interpretativă prin prezentarea poeziei proprii „Soldat în România din mine” şi a unor texte umoristice, semnate de Florin Rotaru şi Nae Bunduri.

Prof. Alina Andrucovici a prezentat cartea etnografului Filon Lucău „Şirag de nestemate din vechime adunate – folclor din Fundu Moldovei”, un sat „cu oameni statornici şi cu diamante spirituale ce s-au păstrat aici”, şi câteva dintre picturile pe sticlă ale autorului, care ilustrează temele prezente în culegere: nunta, stâna, obiceiurile de iarnă ş.a.

De o prezentare concisă şi obiectivă, precedată de un scurt discurs despre elocvenţă, s-a bucurat monografia „Mănăstirea Humorului (Humorul) în cultura şi istoria Bucovinei” semnată de prof. dr. Leon Buburuzan, prezentare realizată de cunoscutul scriitor Constantin Hrehor. Distinsul vorbitor consideră că acest volum este „cartea de vizită a vetrei Humor, instrument de lucru academic, care-l legitimează pe autor ca profesionist”.

Prof. dr. Buburuzan a făcut unele precizări legate de atestarea documentară a Humorului şi a vestitului locaş de cult din Mănăstirea Humorului şi a surprins plăcut asistenţa prin prezentarea actului din 1415, unde se menţionează aceste date.

În încheiere, microfonul i-a aparţinut talentatei Carmen Veronica Steiciuc, pentru un alt moment de poezie (recitase anterior „La Paşti”, de George Coşbuc). A fost „Aş vrea să fiu copac”, cuvântului rostit cu emoţie şi căldură alăturându-i-se vocea şi chitara lui Călin Brăteanu, un moment dăruit tuturor celor prezenţi, un semn de reverenţă pentru deosebita reuşită a dialogului, orchestrată cu dăruire şi pricepere de specialistul şi omul de excepţie care este Mihai Camilar.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI