Crai nou nr. 9770 din 2026-07-08

Ne vorbesc Părinţii Bisericii

Dacă vrei să te dăruieşti cu sufletul acelei rugăciuni care curăţeşte mintea, şi prin priveghere în timpul nopţii să dobândeşti gânduri luminoase, depărtează-te de priveliştea lumii şi taie întâlnirile cu oamenii şi nu primi în chilia ta prieteni, nici din obicei, nici în chip de bunătate, ci primeşte numai peCiteşte

Accident între două motociclete pe DN 17

> Un motociclist rănit a fost transportat la spital Un accident rutier între două motociclete s-a produs sâmbătă, 4 iulie 2026, în jurul orei 11:32, pe DN 17, pe raza satului Valea Putnei, comuna Pojorâta. Potrivit poliţiştilor din cadrul Compartimentului Rutier Câmpulung Moldovenesc, un motociclist din Sighetu Marmaţiei, care conduceaCiteşte

Marfă contrafăcută în valoare de mii de lei, ridicată de poliţişti

În cadrul acţiunilor de prevenire şi combatere a comerţului ilegal, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Marginea au identificat, joi, 2 iulie, o femeie de 54 de ani din municipiul Tecuci, judeţul Galaţi, care vindea produse inscripţionate cu mărci cunoscute internaţionale. În timp ce efectuau verificări în piaţa dinCiteşte

Cetatea Suceava continuă pregătirea la Putna şi are programate două meciuri amicale

Fotbaliştii Cetăţii Suceava au ajuns, la începutul acestei săptămâni, în cantonamentul de la Putna, unde vor desfăşura un stagiu centralizat de pregătire pe durata a 12 zile. Pe lângă antrenamentele specifice perioadei de acumulare, echipa pregătită de Petre Grigoraş va disputa mai multe partide amicale, menite să contribuie la omogenizareaCiteşte

SUMARUL EDIȚIEI